Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Antonescu: CSM pune azi problema cenzurii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni seară, că prin sesizarea făcută de Consiliul Superior de Magistratură către Inspecţia Judiciară privind unele declaraţii ale unor politicieni USL, această instituţie pune problema “cenzurii” în România.

Antonescu a spus, la Antena3, că într-un stat de drept există un “echilibru” al instituţiilor.

El a spus că necazul îl reprezintă faptul că răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii la unele apeluri publice exprimate de parlamentari sau europarlamentari PNL, precum Mihai Voicu, Varujan Vosganian sau Ramona Mănescu, când li se pare ceva că nu este în ordine, este unul care “îl îngrijorează” şi “îl sperie” la fel de mult ca unele acţiuni şi justificări ale Parchetului General.

“CSM-ul pune azi, după 20 de ani, problema cenzurii, pur şi simplu cere ca aceşti parlamentari, să se întrunească CSM-ul să vadă în ce măsură nu au comis nişte fărădelegi. Adică nu mai au voie parlamentarii să facă declaraţii publice. Sigur că în acest moment avem o problemă”, a mai afirmat Antonescu, citat de Mediafax.

 Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile publice “cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei” făcute de premierul Victor Ponta, deputaţii Varujan Vosganian şi Mihai Voicu, precum şi de europarlamentarul Ramona Mănescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with