Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Antonescu invita companiile din Spania sa investeasca in Romania

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a avut miercuri o întrevedere cu preşedintele Senatului Spaniei, Pío García-Escudero Márquez, în cadrul vizitei sale oficiale pe care o efectuează în Spania, în perioada 30 octombrie – 2 noiembrie.

Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres, în timpul întrevederii Crin Antonescu l-a asigurat pe omologul său că pentru România “Spania a fost şi este un model excepţional de reuşită în ceea ce priveşte integrarea europeană, pornind de la modernizarea internă a Regatului şi planurile naţionale aplicate”.
“Am vrea să învăţăm din experienţa Spaniei şi chiar dacă suntem într-o situaţie economică şi socială dificilă, cred că doar împreună putem merge mai departe. Avem nevoie de proiecte concrete, acţiuni concrete şi cât mai multă încredere în instituţiile statului şi politicieni. Cred că acesta este secretul pentru a trece de această perioada grea”, a spus Crin Antonescu, potrivit sursei amintite.

Un alt subiect abordat de preşedintele Senatului român a fost situaţia comunităţii româneşti din Spania, care aduce avantaje economice Regatului spaniol, exprimând în acest context interesul României în ceea ce priveşte accesul la muncă pentru români.

Preşedintele Senatului a precizat în discuţia sa cu Pío García-Escudero Márquez interesul României faţă de situaţia economică a Spaniei, exprimându-şi speranţa că “numărul investitorilor şi companiilor spaniole în România să crească în anii următori”.
“Suntem foarte interesaţi de legislaţia dumneavoastră privind dreptul la muncă în Spania. Avem speranţa că, la finalul acestui an, vor fi ridicate restricţiile de muncă pentru cetăţenii români”, a mai spus Antonescu.

La rândul său, preşedintele Senatului din Spania, Pío García-Escudero Márquez, a evidenţiat bunele relaţii bilaterale care există între România şi Spania, precizând că, în opinia sa, România este ‘o ţară care doreşte să se dezvolte pe toate planurile şi care poate beneficia de contribuţia experienţei Regatului spaniol în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene, infrastructura de transport, piaţa energetică, promovarea turismului şi a culturii’.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns