Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că ideea că li s-ar fi interzis parlamentarilor USL să depună amendamente la bugetul de stat pe anul 2013 este falsă, el arătând că în USL nu a fost luată nicio decizie politică prin care să se impună ceva parlamentarilor în acest sens.
“Nimeni nu poate intezice unui parlamentar al României, în afară de lege, nu poate să interzică ceva. Nu s-a luat nicio decizie de natură politică prin care să se impună ceva în această privinţă senatorilor şi deputaţilor”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.
El a arătat, pe de altă parte, că se înţelege de la sine faptul că parlamentarii majorităţii susţin, de principiu, proiectul de buget avansat de Guvern.
“Se înţelege că, din punct de vedere politic, parlamentarii majorităţii susţin în principiu proiectul de buget pe care îl înaintează Guvernul, pentru că Guvernul este expresia majorităţii, pentru că toate discuţiile privitoare la buget au fost purtate cu decidenţii politici din partidele respective. Ca atare, parlamentarii susţin în principiu, dar nimeni nu a interzis nici oficial, nici neoficial, cuiva să se manifeste în plenitudinea prerogativelor sale ca parlamentar”, a spus Antonescu.
În ceea ce priveşte afirmaţiile senatorului PNL Sorin Roşca Stănescu, referitoare la SMS-ul primit prin care i s-ar fi precizat să nu depună amendamente, dar şi la termneul scurt de depunere a amendamentelor, Antonescu a spus că nu discută despre “corespondenţa intimă” a nimănui, arătând, totuşi, că termenele sunt, într-adevăr, scurte.
“Eu nu discut despre corepondenţa intimă a oamenilor. Termenele aşa sunt. Avem mulţi parlamentari noi, domnul Roşca Stănescu este un parlamentar nou, poate din punctul de vedere al cuiva nou în Parlament termenul poate părea scurt. Există mulţi factori care determină o accelerare a discuţiilor. Avem nevoie repede de adoptarea bugetului, dar asta nu înseamnă suprimarea niciunui drept al unui parlamentar, dar înseamnă nişte termene destul de scurte”, a spus Antonescu.
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a susţinut că i s-ar fi transmis în mod “cât se poate de oficial” să nu facă amendamente la bugetul de stat pe anul 2013, în timp ce liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a infirmat spusele colegului său.
Fii primul care comentează