
Orașul New York a sărbătorit cu bucurie și valuri de confeti trecerea în 2014. Tradiționalul glob de cristal din Times Square a coborât încet pe acordurile cunoscutei melodii ‘New York, New York’ cântată de Frank Sinatra, iar trei astronauți americani au apărut pe un ecran imens, urându-le celor aproximativ un milion de newyorkezi prezenți un An Nou fericit, transmite AFP, citată de Agerpres.
Pe plaja Copacabana din Rio s-au adunat anul acesta circa 2 milioane de persoane, care au sărbătorit și s-au îmbrățișat la trecerea dintre ani.
În Dubai, care va organiza Expoziția Universală din 2020, a avut loc un spectaculos spectacol pirotehnic, omologat miercuri oficial de Cartea Recordurilor drept cel mai mare din lume. Focurile de artificii, care au durat șase minute, au iluminat Burj Khalifa, cel mai înalt turn din lume (830 m).
În Europa, într-o atmosferă de încredere după luni de criză economică severă, Spania, la fel ca Irlanda înaintea ei, a lăsat în urmă planul de ajutorare a băncilor din 2012, iar letonienii și-au luat adio de la moneda națională, în timp ce premierul grec le-a promis concetățenilor că Grecia se va redresa.
La Kiev, circa 200.000 de opozanți ucrainieni au intonat imnul național în Piața Maidan din centrul capitalei, baricadată și ocupată de peste o lună, după ce puterea a renunțat la apropierea de Europa în favoarea Rusiei.
La Londra, în capitala Marii Britanii, marea roată London Eye s-a aprins la miezul nopții, circa 50.000 de persoane fiind prezente la primul foc de artificii ‘multisenzorial’ din lume, cu confeti comestibile cu gust de banane și baloane cu aromă de portocale.
La Paris, peste 300.000 de oameni s-au adunat pe Champs Elysees, sub supravegherea atentă a aproape 9.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și militari.
La Roma a avut loc, marți seară un mare, un concert la Circo Massimo, la care au participat cântăreți și DJ italieni, după un discurs al primarului Ignazio Marino, care a promis că ‘2014 va fi anul relansării’.
Sute de mii de persoane au petrecut noaptea de Anul Nou în stradă, în preajma emblematicei Porți Brandenburg din Berlin, asistând la un concert strălucitor având ca principală atracție tradiționalul foc de artificii.
În Africa de Sud, la Capetown, i-a fost adus un omagiu lui Nelson Mandela, mort pe 5 decembrie, printr-un concert, un foc de artificii și proiectarea în 3D, pe fațada primăriei, a unei retrospective a vieții câștigătorului premiului Nobel pentru Pace. În mesajul de Anul Nou, președintele Jacob Zuma s-a angajat să continue opera de reconciliere a lui Mandela: ‘Trebuie să continuăm să lucrăm împreună în 2014 la construirea Africii de Sud din visele noastre’, a spus el.
Sydney a fost prima capitală de pe glob care a aprins cerul cu un spectaculos foc de artificii. Șapte tone de explozivi au iluminat cerul orașului cu imense jerbe multicolore, unele trase pentru prima oară în zece ani de pe celebra clădire a operei.
La Hong Kong, zgârie-norii au fost iluminați de focuri de artificii trase de pe barje amplasate pe 1 km în Victoria Harbour.
Fii primul care comentează