
Un studiu recent realizat de Universitatea McGill din Canada și publicat în revista PNAS Nexus relevă faptul că aproximativ 8.500 de tone de antibiotice destinate consumului uman ajung anual în râurile din întreaga lume. Această cantitate reprezintă aproape o treime din consumul global anual și continuă să polueze ecosistemele acvatice, chiar și după ce substanțele au trecut, în multe cazuri, prin procesele de epurare a apelor uzate.
„Deși concentrațiile de antibiotice în majoritatea râurilor sunt foarte mici, expunerea cronică și cumulativă poate reprezenta un risc real pentru sănătatea umană și pentru mediul acvatic”, a explicat Heloisa Ehalt Macedo, cercetătoare postdoctorală în geografie la McGill și autoarea principală a studiului.
Studiul, care a utilizat un model global validat cu date colectate din aproape 900 de locații fluviale din întreaga lume, arată că amoxicilina, cel mai folosit antibiotic la nivel mondial, este cel mai frecvent detectat în concentrații periculoase, mai ales în Asia de Sud-Est. Aici, consumul crescut de antibiotice și infrastructura deficitară de tratare a apelor uzate contribuie semnificativ la această problemă.
„Scopul studiului nu este de a descuraja utilizarea antibioticelor, care sunt esențiale pentru sănătatea publică, dar rezultatele sugerează că acestea pot avea efecte negative asupra mediului acvatic și pot contribui la rezistența antimicrobiană”, a afirmat Bernhard Lehner, profesor de hidrologie globală la McGill și coautor al studiului.
O limitare importantă a studiului este că nu a luat în considerare antibioticele provenite din industria zootehnică sau farmaceutică, două surse majore de poluare.
În acest context, Jim Nicell, profesor de inginerie ambientală la McGill, subliniază că: „Rezultatele arată că poluarea râurilor cu antibiotice provenite exclusiv din consumul uman este deja o problemă semnificativă, iar aceasta ar putea deveni și mai gravă dacă sunt incluse și sursele veterinare sau industriale”.
De aceea, experții recomandă dezvoltarea unor programe de monitorizare a poluării cu antibiotice și alte substanțe chimice, în special în regiunile identificate de studiu ca fiind cele mai expuse riscului.
Fii primul care comentează