Asculta acest articolIndiferent de culoarea guvernului, în România primul ministru este figura cu cea mai mare expunere. A fi premier înseamnă mai mult decât a fi al doilea sau al treilea om în stat. Președintele Senatului, fie că a fost vorba despre Mircea Geoană, despre Crin Antonescu, despre Vasile Blaga, nu este perceput ca având o mare putere și influență.
Premierul, cel ce împarte banii, este cel ce adună în jurul său simpatii sau antipatii.
În jurul lui pivotează viața politică a partidului din care face parte. El este cel căutat de reprezentanții autorităților locale. Președintele, dacă nu face parte din același partid cu primul ministru, își face din el o țintă. O relație încordată a fost între Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Pentru ca mai târziu premierul Ponta să devină adversarul președinților Băsescu și Iohannis.
Sorin Grindeanu nu face excepție. A trecut abia o lună de zile de când este premier și deja este unul dintre politicienii cu cea mai mare notorietate. Protestele l-au făcut foarte vizibil. Presa, în urma unor știri pe surse, speculează că între Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu au apărut fricțiuni. Mai devreme decât se crede, în PSD se vor simți cei doi poli de putere.
Liderul partidului, oricât ar fi de autoritar, pe zi ce trece își pierde din influență în favoarea premierului. Premierul este convocat la Cotroceni, deci cu el stă de vorbă președintele. Tot el este cel chemat la Bruxelles pentru a discuta cu liderii Comisiei Europene și a Parlamentului European.
Niciun partid, și cu atât mai puțin PSD, nu pot domina scena politică atâta vreme cât puterea nu este concentrată într-o singură mână. O conducere bicefală slăbește, face ineficient orice partid. Avem exemplul foarte recent al PNL.
Copreședinția de la nivel național, conducerea în doi a organizațiilor județene, sunt cauzele care au făcut din PNL un partid perdant. Acum PSD se află aproape în aceeași situație. Cumva lucrurile se vor tranșa.
Grindeanu vorbea despre o “coabitare” cu Dragnea, termen care se utilizează în cazul în care președintele și premierul fac parte din partide diferite. Cei doi nu fac parte din partide diferite, și dacă încă nu fac, în curând vor face parte din grupuri diferite. Cu sau fără voia lor, fiecare va avea gașca lui. Liviu Dragnea poate spune de pe acum: “La răsăritu-i falnic/ Se-nchin-al meu apus.” Pentru că așa merg lucrurile în politică.
Un alt exemplu recent ni-l oferă Dacian Cioloș. Datorită statutului său de premier, deși nu era membru de partid, PNL l-a considerat vârf de atac și locomotivă în campania electorală. Au pierdut și pentru că premierul a refuzat să se identifice cu PNL. Alegând să tragă două căruțe, USR și PNL, le-a lăsat pe amândouă la jumătatea drumului.
Sorin Grindeanu, un personaj politic obscur până la desemnarea sa ca premier, își conturează personalitatea prin noul său statut. Pățania cu ordonanța 13 îl obligă să comunice mai mult. Atacurile președintelui Iohannis la adresa guvernului, de asemenea îl obligă să dea replici. Partidul îi cere să comunice. Cetățenii, mai ales cei ce ies la proteste, cer transparență din partea guvernului.
Deci tot premierului îi revine responsabilitatea de a comunca. În aceste condiții primul ministru devine figura cea mai expusă. Pentru o parte a populației, în mod special pentru simpatizanții PSD, Sorin Grindeanu devine o figură tot mai familiară, tot mai populară.
Dacă se păstrează ritmul impus de prima lună de guvernare, în curând Sorin Grindeanu va concura cu Liviu Dragnea la popularitate și încredere. Din acel moment PSD se poate considera un partid cu conducere bicefală. De aici până la criză nu este decât un pas. În vârf, nu poate rămâne decât unul. În comparație cu situația lui Liviu Dragnea, ascensiunea premierului Grindeanu este o realitate.
