Image 1
Image 2

20 DE ANI DE ACTIVITATE ÎN SPRIJINUL COMUNITĂȚII SĂTMĂRENE

Asociația Stea a aniversat 20 de ani de la înființare

Ciornă automată
Evenimentul a rezervat momente interactive prin mobilizarea tuturor celor prezenți, dar și decernarea de diplome în semn de mulțumire și recunoștință pentru aportul pe care numeroși oameni de bine
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

În urmă cu 20 de ani o asociație sătmăreană a ales să poarte numele de Stea pentru a-i fi călăuză în drumul ales, acela de a susține categoriile devaforizate. Este vorba de Asociația Stea, aflată în aceste zile la ceas aniversar, la împlinirea a două decenii de activitate în slujba comunității sătmărene.

 

 

Sâmbătă, 23 noiembrie 2024, într-un cadru festiv au fost evidențiate etapele semnificative în dezvoltarea asociației și totodată oamenii, implicit instituțiile și organizațiile profesionale care i-au stat alături în tot acest parcurs. În cuvântul de bun venit și apoi prezentarea activității de până acum, directoarea asociației, Cristina Bala a pus în lumină anii de început ai asociației, cazurile sociale pe care echipa Stea le-a gestionat cu succes, susținerea și implicarea unor asociații din Franța, inclusiv prin voluntariat, contribuția unor instituții și ONG-uri locale cât și numeroasele proiecte care s-au materializat prin programe de alfabetizare și nu numai în susținerea copiilor din medii defavorizate, cu specială referire la cartierul Sătmărel.

 

 

 

Așa cum a subliniat, Cristina Bala, ”omul vulnerabil nu este o povară pentru societate mai ales acolo unde primește susținere și ajutor el poate deveni o resursă importantă”. Din anul 2016-2017, Asociația Stea a ales să acționeze pentru comunitatea vulnerabilă din Sătmărel. ”Avem o speranță bazată pe lucruri concrete, prin faptul că ceea ce facem noi contribuie la integrarea lor în societate și astfel reușesc să-și aducă la lumină darurile și să le pună în folosul comunității”, a spus Cristina Bala.

 

 

De asemenea, a fost subliniat parteneriatul cu școala, prin faptul că au implementat programul afterschool, iar 50 de copii au putut astfel beneficia de activități de alfabetizare. Din anul 2019, copiii beneficiari ai asociației au descoperit șahul. ”Copiii cu care lucrăm din Sătmărel sunt foarte deștepți, iar șahul a fost o cale prin care și-au dat seama de acest lucru, dovadă și numeroasele premii și medalii pe care le-au obținut până acum, iar noi suntem mândri de acest lucru”, a mai spus directoarea asociației.

 

 

În cadrul prezentării, a fost subliniat și actul educațional care s-a dovedit a fi o componentă esențială în reducerea abandonului școlar pentru mulți copii din Sătmărel. Au fost prezentate povești de succes cu tineri care și-au finalizat studiile reușind să învețe o meserie și să fie activi în câmpul muncii.

 

 

Evenimentul a rezervat momente interactive prin mobilizarea tuturor celor prezenți, dar și decernarea de diplome în semn de mulțumire și recunoștință pentru aportul pe care numeroși oameni de bine, asociații și instituții l-au avut de-a lungul timpului în colaborarea cu Asociația Stea. Echipa a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături și i-au susținut în demersul lor concretizat prin sclipiri ale valorilor umane puse în slujba aproapelui. Desigur, fiind zi aniversară au fost de față și copiii din Sătmărel, bucuroși pentru întâlnirea cu voluntarii Asociației Stea, cu voluntarii francezi pe care i-au îmbrațișat și cărora le-au transmis că așteaptă cu nerăbdare o nouă tabără de joc și voie bună.

magazin online de aer conditionat si sisteme de climatizare
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*