Asteptand americanii

Asculta acest articol

Stefan Aurel Dragan

Acum vreo cincizeci de ani cand tatal meu a vrut sa se faca haiduc, noi cei cinci copii fara mama – Maria, mama mea a trecut spre vesnicie intr-un nouasprezece februarie geros si plin de neaua pana la carambul osiilor carului al anului 1959, iar sora mea cea mare, Lucretia, s-a asezat pe ulita Hija a Ferneziului baimarean cu Pavel – nu am priceput indeajuns motivul acestui gest la care s-a aliniat si unchiul Vasile, fratele tatei si tatalk poetului Leontin Dragan. Abia cand am fost trimis acasa de la scoala elementara si cand, apoi, zilnic ne vizitau cate patru oaspeti de la raion am priceput cum ar sta lucrurile. Copil fiind, nu am priceput de ce pe unul care isi stingea tigara si baga chistocul in buzunarul de la pufoaica il chema Grofu cand noi la scoala eram invatati sa uram cu toata fiinta revolutionara mentalitatile burghezo-mosieresti.

“Ati ramas doar cinci familii neinscrise in colectiv din sat !” vitupera de pe ladoiul de dupa masa, unde se facu stapand groful rosu si tovarasii sai. “Ma, prunci, spuneti-ne unde-i tata-vost”. “Nu stim”, raspundeam noi in cor de langa soba, speriati. “Tat l-om prinde noi!”, se-nfuria activistul iesind din casa noastra saracacioasa si, intorcandu-se de la usa, ne amininta cu degetul: “Poate s-a inhaitat cu barsauanii de sus, da si cu aceia rezolvam noi. Puterea populara nu da inapoi… Ase sa-i zaceti la tata-to cand vine pe acasa!”

Tata a venit chiar in noaptea aceea, dupa miezul noptii, pentru a-si lua ceva de mancare si sa se schimbe de haine, sa se rada si apoi a plecat la sora noastra in Ferneziul baii dar ne-a povestit, inainte de aporni spre Farcasa pentru a lua o ocazie,un lucru tulburator si indemnandu-ne sa nu spune minanui unde merge si unde va sta cateva zile. Ne povestea tata ca barsauanii de sus sunt anchetati de catre securitate si partid pentru ca nu au vrut sa se inscrie in toz si colectiv. Anchetatorii nu stiau ca ii sprijina in actiunea lor, din umbra, notarul, secretarul Muresan , de obarsie din Uileac, care ii instruia ca in fata activistilor/lamuritorilor ii va ameninta chiar el, dar in spate ii invata cum sa se opuna. Le spunea ca atunci cand va fi chemat unul pentru lamurire la “cantalarie”, il va trimite pe omul de serviciu intai la fat sa traga coloptul cel mic “intr-o ureche”. A primejdie. Si atunci veneau toti locuitorii si tabarau peste lamuritori, spre spaima si disperarea raionalilor. “Noi numa pa tovarasu Osan l-am chemat !Restu sa iasa afara !” striga furios seful comisiei, Imparatu din Gardani.Numai ca imediat toti locuitorii il incadrau pe cel citat si ieseau toti afara. Acest procedeu, daca pot spune asa, s-a intamplat multe zile pana cand intr-o noapte pe fereastra unde dormeau activistii a intrat un par. Nu i-a batut nimeni, nu i-a alungat nimeni, a fost doar o spaima si din acel moment niste umbre ale istoriei s-au furisat spre Farcasa si de atunci nu a mai auzit nimeni nici de colectiv si nici de lamuritori in sat, asteptand sa vina americanii “de dincolo de gard”, vorba lui Alexa Gavrila Bale.