Suspecţii unui furt de lemne dintr-o stivă aflată la marginea pădurii „Culmea Leleiului” au fost identificaţi. Ei sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
La data de 18 septembrie, lucrătorii Postului de Poliție comunal Hodod, au fost sesizați de către un pădurar din judeţul Sălaj despre faptul că în perioada 17-18 septembrie, persoane necunoscute au sustras dintr-o stivă aflată la marginea pădurii „Culmea Leleiului” din localitatea Lelei aproximativ 4 metri cubi de lemn de esență cer și carpen, secționați la metru și în boci.
În urma activităților desfășurate de către poliţişti la data de 19 spetembrie, principalii suspecti ai furtului au fost identificați. Ei sunt Csaba K., de 45 de ani şi Iosefina K., de 38 ani. Totodată a fost recuperat materialul lemnos sustras şi restituit părții vătămate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Fii primul care comentează