Image 1
Image 2

Băsescu acuză Guvernul și o serie de instituții de abuzuri asupra legii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Președintele Traian Băsescu i-a răspuns premierul Victor Ponta cu privire la Acordul de Coabitare după ce premierul a afirmat public că președintele l-a cam încălcat. Traian Băsescu a spus că acest Pact nu înseamnă că el nu va vorbi și a acuzat Guvernul și o serie de alte instituții de abuzuri asupra legii:

 

“Dacă Victor Ponta şi USL cred că preşedintele asistă tăcut şi semnează tot ce primeşte de la Guvern sau de la majoritatea parlamentară, de dragul coabitării, se înşală. Eu le-a trimis înapoi legea prin care pur şi simplu Guvernul văduveşte statul român de 400 milioane de dolari din privatizarea Rompetrol şi le-am trimis înapoi ordonanţe de urgenţă pe care ar fi trebuit să le atace Avocatul Poporului. A devenit clar că Avocatul Poporului este doar un observator: din 92 de ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul Ponta, dintre care foarte multe abuzive, nu a atacat nici una la Curtea Constituţională, deşi este singurul care poate face acest demers. Nu poate miza nimeni că acordul de coabitare m-ar face să nu respect art. 80 din Constituţie, care spune că preşedintele veghează la buna funcţionare a instituţiilor statului. Instituţii printre care se numără şi Guvernul”, a spus Băsescu într-un interviu pentru RL.

”Acest pact este tocmai semnul neîncrederii. Altfel rămâneam la atribuţiile constituţionale. Nu este doar expresia neîncrederii mele în Victor Ponta. În fond, şi el are nişte schelete în dulap, fiindcă pe vremea în care prospera Omar Hayssam, el era şeful Corpului de Control al premierului Năstase. Avea în atribuţii inclusiv verificarea privatizărilor. Dincolo de aceste amănunte, acordul de coabitare prezentat la Bruxelles i-a făcut pe liderii europeni să răsufle uşuraţi şi să spere că se va respecta regula jocului”, a declarat președintele în interviu.

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*