Preşedintele Traian Băsescu a ţinut să mulţumească vineri Guvernelor conduse de Emil Boc, Mihai-Răzvan Ungureanu şi Victor Ponta pentru situaţia în care se află România, în prezent, din punct de vedere economic.
”Am trăit cu toate cele trei guverne, încerc să dau fiecăruia ce este al lui”, a spus Băsescu, vineri, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.
El a explicat că Guvernul Boc are meritul de a fi pus interesul naţional deasupra celui politic, sacrificându-şi voturile.
“Guvernul Ungureanu are meritul pentru că nu a afectat parcursul de recuperare a dezechilibrelor şi acelaşi lucru este valabil pentru Guvernul Ponta. (…) Mi-a fost teamă că din mai, de când a preluat guvernarea, Guvernul Ponta ar fi putut să ia măsuri populiste, excesive, care să strice din nou echilibrele, în perspectiva alegerilor din decembrie. Nu a făcut-o şi de aceea consider că şi-a adus o contribuţie la atingerea rezultatelor de astăzi”, a adăugat Băsescu, citat de Agerpres.
Fii primul care comentează