Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Băsescu recunoaște că greșit când a numit-o pe Kovesi la șefia DNA

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat duminică seară, într-o emisiune televizată, că informațiile apărute în ultima perioadă în spațiul public privind DNA dezvăluie un management defectuos, dar și “criza” din interiorul acestei instituții.

 
Fostul șef al statului a declarat, la RTV că, în urmă cu aproape cinci ani, o serie de “procurori de elită” s-au împotrivit numirii Laurei Codruța Kovesi la conducerea DNA pe considerentul că “nu știe carte” și nu e pregătită să conducă respectiva instituției, notează Mediafax.

El a mai spus că “breșa” din interiorul acestei instituții s-a creat la DNA Ploiești, iar apoi și alți procurori și polițiști judiciari din București au avut curajul să vorbească despre “lucruri în neregulă din interior”.
Traian Băsescu a opinat că “DNA trebuie salvată acum de Codruța Kovesi” și că fiecare zi a acesteia la conducerea DNA “stirbește autoritatea și credibilitatea” instituției.

Potrivit acestuia, DNA a făcut “abuzuri uriașe”, iar România va “plăti enorm” în momentul în care persoanele care “nu au avut parte de un proces corect” se vor adresa CEDO.

Totodată, Traian Băsescu a mai spus că, în calitate de politician, va lupta ca ”instituțiile de forță” ale statului român “să lucreze după lege și nu după bunul plac”, adăugând că “greșeala” pe care a făcut-o el, de a “pune oameni cu zero experiență în aceste funcții, nu mai trebuie repetată”.
Pe de altă parte, după ce şi-a făcut o fotografie cu o maimuţă, liderul PNL a fost aspru ironizat de Traian Băsescu.

“Am si eu satisfactia ca s-a gasit un fraier mai mare ca mine. Eu m-am pozat cu tiganii, asta cu maimuta. Au vrut sa fie doi.”, a spus Traian Băsescu la ROMÂNIA TV.
Gluma fostului preşedinte vine după ce preşedintele PNL, Ludovic Orban s-a fotografiat cu o maimuță pe umăr la Sibiu.

De altfel, Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa tuturor liberalilor.

“Uitati-va la panaramele de liberali care spun ca sunt cu statul de drept si ca Basescu e cu penalii. (…)  Ma uit cat de ridicoli sunt cand erau cu USL. Au devenit acum aparatorii erorilor DNA. Eu va spun un lucru: lasitatea clasei politice vine si din finantarea campaniilor electorale. (…) Pana la urma, clasa politica trebuie sa treaca peste acest complex si sa umble la legi. Legea raspunderii magistratilor e obligatorie. Daca s-au facut abuzuri demonstrate, cu oameni care la mom promulgarii legii sunt in puscarie, magistratii trebuie sa raspunda pentru ca e un lucru care are perspectiva.”, a completat Traian Băsescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns