Satu Mare găzduiește Campionatul Național de spadă la seniori
Sala de scrimă “Alexandru Csipler” găzduiește de marți și până joi (în fiecare zi de la ora 9.00) Campionatul Național de spadă la seniori-masculin, Divizia A și Superliga. Cu această ocazie, cei mai buni sportivi din țară se vor afla în Satu Mare unde vor încerca să obțină rezultate cât mai bune, medalii cât mai prețioase. Vor trage peste 40 de spadasini, atât la individual (marți) cât și pe echipe (miercuri și joi).
În ceea ce privește proba individuală, aici avem 15 sportivi de la CS Satu Mare. Pe lângă “oamenii de bază”, Bertalan Arkosi, Adrian Pop, Adrian Szilagyi și Andrei Radu, vor mai evolua Lehel Nagy, Norbert Pal, Marton Szep, Adam Macska, David Ziman, Balazs Szilagyi, Alex Oroian, Zoltan Kato, David Lazar, precum și floretiștii Alpar Bartok, respectiv Benjamin Bodo. Spadasinii sunt antrenați de Francisc Csiszar și Lehel Nagy. Trebuie să menționăm că Bertalan Arkosi își va apăra titlul de campion național pe care l-a cucerit în 2013, dar și în 2012.
Iar în proba pe echipe, clubul nostru va fi reprezentat de Arkosi, Pop, Szilagyi și Radu. Miercuri vor trage în patru meciuri, iar joi vor întâlni alte trei echipe în Divizia A și Superliga. Aceeași echipă sătmăreană a obținut anul trecut medalia de argint. Dacă se respectă tradiția, în 2014 sătmărenii ar trebui să cucerească medalia de aur. Asta pentru că în 2010 au terminat pe locul 1, apoi în 2011 pe 2, în 2012 pe 1, iar în 2013 pe 2. Le dorim cât mai multe medalii sportivilor noștri.
Fii primul care comentează