Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Bilanțuri peste bilanțuri

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ultimele zile ale anului sunt dedicate bilanțurilor, mai ales politice. Sărbătorile se suprapun peste cifre, analize, sinteze, rapoarte etc. 2017 a fost unul dintre cei mai frământați ani. Instalat în forță, guvernul PSD-ALDE s-a confruntat nu doar cu adversarii, ci și cu el însuși. Pe cât de spectaculoase au fost rezultatele alegerilor parlamentare, pe atât de mult președintele Iohannis și-a dorit un alt guvern. Aritmetica nu i-a permis să inițieze negocieri care să-i stopeze PSD-ului  drumul spre putere.

ALDE s-a dovedit un partid intransigent. Loialitatea lui Călin Popescu Tăriceanu față de social democrați a rămas intactă. De remarcat că între cele două partide nu s-a iscat de-a lungul anului niciun scandal care să pună în pericol alianța. Liberalii au rezistat cu stoicism la toate experiențele stângiste inițiate de Liviu Dragnea. Pur și simplu ALDE a acceptat fără să crâcnească toate măsurile populiste ale PSD, evident cu intenția clară de a-și consolida bazinul electoral.

Trecând peste episodul demiterii propriului guvern prin moțiune de cenzură, coaliția a ținut piept criticilor, cele mai multe îndreptățite, ale președintelui, presei, societății civile și chiar celor din exterior. Ambasadele, în special cea SUA, s-a dovedit un critic sever. Cea mai slab auzită voce a fost cea a opoziției. PNL a avut propriile probleme. Odată cu renunțarea la conducerea bicefală, un fost PDL-ist și un reprezentant al fostului PNL, “marele PNL” nu a reușit să-și demonstreze forța rezultată din fuziune. Vasile Blaga a fost înlăturat datorită problemelor judiciare. A fost achitat, dar nu a mai revenit în poziția de lider punând fracțiunea PDL-istă din PNL în inferioritate. De altfel, Vasile Blaga nu s-a remarcat ca un lider strălucit, el fiind recunoscut pentru capacitatea lui organizatorică.

PNL nu și-a regăsit tonul specific unui mare partid. Nici după alegerea lui Ludovic Orban nu s-a înviorat. Lipsa unui program alternativ, de dreapta, la guvernarea de stânga se resimte ca principal impediment al întregii opoziții. USR rămâne la stadiul de partid de stradă, fără ideologie, fără niciun fel de preocupare majoră în creionarea unui program. Lipsa de maturitate politică îl plasează într-o zonă obscură. Avea, la momentul alegerilor, toate șansele să crească. După un an de activitate parlamentară este un fel de UTC zburdalnic, o aripă libertină a PNL. Păcat de speranțele investite în această mișcare tinerească. Canalizându-și toată energia spre “statul de drept” și “independența Justiției” și-a asumat un rol în societatea civilă, însă trecerea spre statutul de partid politic implică mai mult decât atât. O formațiune fără lideri riscă să devină o masă amorfă.

UDMR nu este nici la putere nici în opoziție. Prin protocolul parlamentar semnat cu PSD și ALDE îi asigură intrarea la guvern cu diferite probleme din teritoriu. O problemă delicată pentru UDMR este participarea la Centenar. Conducerea centrală a adoptat o anumită poziție care a stârnit reacții dure. La nivel local lucrurile stau altfel. La urma urmei este vorba despre un bilanț al celor o sută de ani. Un partid care bate pasul pe loc părând să-și fi atins limita de sus, este PMP. Traian Băsescu și-a epuizat stocul de mesaje. ~ncercarea lui de a-și apăra mandatele a eșuat.

PNL și USR i-au subtilizat marile lui teme, statul de drept și independența Justiției. PMP pare foarte izolat chiar în rândul partidelor de opoziție. Fostul președinte nu se bucură de încredere nici din partea puterii, nici din partea opoziției, deși le face servicii ambelor tabere. Pune umărul la dărâmarea “binomului”, adoptând un ton dur în favoarea PSD-ALDE, dar stă și alături de PNL și USR în confruntarea acestora cu PSD. Jocul dublu nu-i aduce un plus de credibilitate și popularitate, însă îl face un partid interesant.

Partea bună a bilanțurilor de sfârșit de an este că pot fi și pozitive și negative. Depinde din ce parte privești. Ca buni creștini trebuie să-i înțelegem pe toți, iar printre cei cărora le urăm un creștinesc “Crăciun Fericit” se numără și partidele și politicienii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Mesaje optimiste

Dacă am avea în fiecare lună câte o sărbătoare precum 24 Ianuarie foarte probabil am avea un altfel de discurs politic.

Sigla Informatia Zilei

Momentul lui Tăriceanu

Asculta acest articol Până la urmă ALDE repetă experiența alianței PNL cu PSD. Principalul partid de guvernare își alege partea