Potrivit eurodeputatei suedeze Marit Paulsen de la Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, “nu există îndeajuns de multă presiune asupra statelor membre pentru ca acestea să pună în aplicare regulile UE privind bunăstarea animalelor”.
În cadrul unui raport, aceasta propune o monitorizarea mai strictă a implementării.
Redăm în cele ce urmează un interviu cu eurodeputata suedeză publicat pe site-ul Parlamentului European:
” – Propuneți o strategie comună pentru bunăstarea animalelor în UE. Cât de bine avem grijă de animale?
– Cu siguranță nu suntem cei mai buni. Cam o treime din state fac bine acest lucru. Apoi există o secțiune de mijloc în care lucrurile variază de la fermă la fermă, dar în care întregul sistem este sprijinit, din păcate, de antibiotice. Acum, doar Suedia și Danemarca înregistrează precis folosirea antibioticelor – care au un impact mare asupra sănătății publice.
Apoi, sunt statele care habar nu au despre ce vorbim. De aceea încercăm acum să construim o fundație. În momentul de față, nu avem decât câteva reguli răzlețe. Avem nevoie de o definiție comună: ce este bunăstarea animalelor? Pe aceasta vor construi directivele. Această definiție ar putea fi decisivă, deoarece comerțul liber devine din ce în ce mai important în agricultură, iar SUA, Canada și Australia sunt acum în avangarda dezbaterii privind bunăstarea animalelor.
– Iau în considerare oamenii bunăstarea animalelor în supermarket?
– Doar 15-20% cumpără în modul în care pretind că o fac. Oamenii încă mai consideră că au găsit un chilipir când găsesc în supermarket mușchi de porc cu 3 euro. Se simt bine. Dar ce viață își imaginează ei că a avut acel porc – și cu ce preț?
– Propuneți „repere juridice“ pentru facilitarea implementării. De ce sunt acestea necesare?
– Să luăm directiva găinilor pentru ouă: este veche de 12 ani. În statele noi este implementată de 8 ani, dar acestea știau despre ce este vorba când au aderat și au fost de acord. Mâinile Comisiei Europene au fost legate până în ianuarie 2012 și toată lumea și-a permis să o ignore. În cadrul unei restructurări costisitoare și al unei lungi perioade de tranziție, cred că sunt necesare câteva repere juridice.
Care să nu dea Comisiei dreptul de a aduce statele în instanță, ci dreptul de a verifica: câte cuști noi aveți? Ce acțiuni plănuiți pe următorii 2-3 ani? Câteodată, este bine să arăți cu degetul statele membre. Acest lucru readuce în atenție problemele.
– Exemple negative?
– Exact. Și acest lucru nu este necesar doar în legislația privind bunăstarea animalelor. Dacă se aprobă, sper că reperele juridice vor deveni standard pentru toate legile UE cu o perioadă lungă de implementare”.
Fii primul care comentează