Asculta acest articol
În ziua de 4 iulie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei, un om care și-a dedicat întreaga viață slujirii credinței și zidiri de lăcașuri sfinte.
Sfântul Andrei s-a născut în jurul anului 660, la Damasc. Primele șapte ani din viața sa au fost tăcuți, neputând să vorbească, dar după Sfânta Împărtășanie și-a descoperit un talent remarcabil, mai ales în înțelegerea și vestirea Sfintei Scripturi. Părinții l-au încredințat slujirii în Biserica Învierii din Ierusalim, iar patriarhul Teodor, văzându-i potențialul, l-a adoptat ca fiu spiritual și l-a numit notar al Patriarhiei, chiar dacă era încă tânăr.
După cel de-al Șaselea Sinod Ecumenic (aproximativ în 685), Sfântul Andrei a fost trimis la Constantinopol pentru a susține mărturia de credință a Bisericii Ierusalimului, reafirmând condamnarea ereziei monotelite. Deși ceilalți reprezentanți s-au întors în Palestina, Andrei a rămas în capitala imperială, unde a dus o viață retrasă, dedicată rugăciunii și studiului. Talentele sale l-au făcut cunoscut la curtea imperială, fiind numit diacon al Marii Biserici.
Sfântul Andrei a condus, vreme de aproape două decenii, orfelinatul Sfântul Paul și un ospiciu pentru săraci în cartierul Eugenios, transformând aceste locuri în adevărate oaze de mântuire, prin învățătura sa și grija față de nevoiași.
În anul 711, a fost hirotonit arhiepiscop al Cretei. În timpul acestei perioade, însă, a avut de înfruntat persecuții din partea împăratului Philippikos, care încerca să reînvie erezia monotelită. Sfântul Andrei a fost constrâns să accepte unele decizii, dar, odată cu înlăturarea împăratului, și-a mărturisit cu tărie credința adevărată.
Instalat în catedrala din Gortina, a încurajat clerul să transmită lumina credinței și a rostit numeroase predici pentru sărbători importante, care rămân o comoară a literaturii patristice. Este cunoscut mai ales pentru compunerea Canonului cel Mare, cântat în Postul Mare, un imn care a adus mântuitoare lacrimi de pocăință generațiilor de credincioși, pentru care a primit titlul de „Inițiator în tainele pocăinței”.
Pe lângă predici și imnuri, Sfântul Andrei a renovat biserici și mănăstiri și a fondat o biserică dedicată Maicii Domnului din Vlaherne, în amintirea celebrei biserici din Constantinopol. A înființat și un ospiciu pentru bolnavi și săraci, pe care îl sprijinea nu doar financiar, ci și cu propria grijă și mângâiere.
În timpul unui atac arab asupra Cretei, Sfântul Andrei și-a adăpostit poporul în fortăreață și, prin rugăciunile sale, a alungat agresorii. Totodată, a fost cunoscut ca „medic” al credincioșilor, izbăvind insula de secetă și epidemii prin post și rugăciune.
Deși a fost un sprijin de neînlocuit pentru cei din eparhia sa, în ultimele sale zile a fost nevoit să părăsească Creta și să se întoarcă la Constantinopol, unde a apărat cu tărie cultul icoanelor amenințat de împăratul Leon al Treilea. Conștient de apropierea sfârșitului, i-a adunat pe apropiați și le-a spus că nu se va mai întoarce în eparhia sa. Sfântul Andrei s-a stins din viață pe 4 iulie 740, în insula Mitilene, unde, după unele surse, ar fi fost trimis în exil.
Fii primul care comentează