
Marţi, 27 mai, de la ora 16.00 a avut loc la sediul Partidului Naţional Liberal (PNL) o conferinţă de presă unde liderii organizaţiei municipale au dorit să le mulţumească cetăţenilor care şi-au exercitat dreptul de vot.
Adrian Ştef, preşedintele organizaţiei municipale PNL Satu Mare, a încercat să îşi mascheze dezamăgirea în urma scorului de 4,56% acumulat în oraşul Satu Mare, vorbind mai mult despre reuşita lui Ovidiu Silaghi de a-şi redobândi scaunul de deputat pe Colegiul 2.
Despre dizolvarea Organizaţiei Judeţene, liderii PNL nu au mai comentat nimic relevant. Aceştia îşi doresc ca lucurile să ajungă din nou, într-un viitor cât mai apropiat, pe un făgaş normal. Conducerea Organizaţiei Municipale PNL Satu Mare îl va recunoaşte pe Romeo Nicoară ca preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene PNL Satu Mare.
Totodată, despre o posibilă coaliţie între PNL-PDL-PMP-FC pentru consolidarea dreptei nici nu se poate pune problema la Satu Mare, indiferent ce decizii se vor lua la nivel central. Adrian Ştef este de părere că o coaliţie mai bună la nivel local decât cea dintre PNL-PSD-PC nu poate să existe.
PNL mulţumeşte alegătorilor pentru voturile acordate
Odată cu numărarea voturilor şi cu primirea rezultatelor finale, fiecare partid politic în parte organizează conferinţe de presă pentru a le mulţumi sătmărenilor din tot judeţul pentru voturile şi încrederea pe care le-au acordat-o. Preşedintele Adrian Ştef s-a declarat mul\umit de scorul mare obţinut la alegerile parţiale parlamentare de pe colegiul 2.
“Cu toate că nu am reuşit să obţinem scorul USL am demonstrat că PNL şi PSD împreună au din partea oamenilor încrederea necesară de a trimite din nou în Parlamentul României un candidat pregătit să îi reprezinte. Mă bucur că nu am dezamăgit sătmărenii şi că am reuşit să blocăm UDMR-ul să câştige. Doresc să le mulţumesc tuturor sătmărenilor care ne-au acordat votul lor”, a declarat Adrian Ştef, preşedintele organizaţiei municipale PNL Satu Mare.
Marcela Papici, viceprimarul oraşului Satu Mare şi vicepreşedinte al organizaţiei municipale PNL Satu Mare, este de părere că rezultatele sunt clare şi că acum fiecare trebuie să se întoarcă la atribuţiile sale, pentru a mulţumi fiecare cetăţean, indiferent de simpatiile politice pe care le are.
Victoria lui Ovidiu Silaghi maschează eşecul PNL la europarlamentare
Întrebaţi fiind de către redactorii şi reporterii Informaţia Zilei şi Informaţia TV, cum comentează rezultatul foarte slab al PNL-ului la alegerile europarlamentare pe municipiu, liderii organizaţiei au încercat să ascundă dezamăgirea escaladând subiectul şi ajungând din nou la reuşita fostului lor membru de partid, Ovidiu Silaghi.
“Dacă e să privim din punct de vedere tehnic avem 28 de secţii de votare în Colegiul 2, din 75 existente la nivel de oraş. Eu îi înţeleg pe oameni că după trecerea lui Ovidiu Silaghi care a fost membru 25 de ani în PNL s-au bulversat şi nu au mai ştiut ce să creadă. Noi am făcut campanie atât în judeţ pentru europarlamentare cât şi pentru alegerile parlamentare parţiale. Am depus mai mult efort pentru a menţine postul de deputat deoarece nu am vrut să dezamăgim cetăţenii. Proiectele promise trebuie duse la bun sfârşit”, a declarat Adrian Ştef.
De altfel şi viceprimarul Marcela Papici comentează acest scor de 4,58% spunând că oamenii au fost influenţaţi de media naţională şi locală în zilele premergătoare alegerilor, informaţiile ajunse la cetăţeni nefiind de bun augur pentru organizaţia politică PNL.
Atât Adrian Ştef cât şi Marcela Papici, pe lângă procentul de 6,34% acumulat la nivel judeţean şi-au asumat şi cei 2,4% acumulaţi de candidatul independent Mircea Diaconu, fost membru PNL. “6,3% plus 2,4% acumulaţi de Mircea Diaconu fac un scor de 8,7%. Acesta este unul foarte bun având în vedere procentul de 40% pe care UDMR l-a obţinut şi de unde nu poţi nicidecum să iei voturi”, a spus Adrian Ştef.
Singurul care şi-a exprimat dezamăgirea în mod oficial faţă de rezultatele alegerilor europarlamentare a fost Radu Roman, secretar adjunct al biroului naţional PNL prezent şi el la Satu Mare.“Eu sunt total nemulţumit de scorul de la europarlamentare. Va urma o analiză amănunţită a campaniei pentru a se stabili clar motivele acestui scor şi cum se putea evita“, a declarat Radu Roman.
Cu privire la dizolvarea organizaţiei judeţene PNL Satu Mare liderii organiza\iei municipale susţin că nu au primit nicio înştiinţare oficială. Aceştia sunt de părere că în viitor trebuie să fie foarte vigilenţi astfel încât totul să intre pe un făgaş normal. În ceea ce îl priveşte pe Romeo Nicoară, noul preşedinte interimar al organizaţiei judeţene PNL, niciun membru al organizaţiei municipale nu a făcut vreun comentariu, lăsând totul să decurgă conform cerinţelor biroului naţional.
Întrebați fiind dacă Călin Popescu Tăriceanu, proaspătul membru al biroului municipal PNL Satu Mare și-a plătit cotizația aferentă, Adrian Ștef a mărturisit că nu. Tot el explică spunând că această sumă de bani pe care fiecare membru este nevoit să o plătească, se achită după cel puțin o lună de la intrarea în organizație. Călin Popescu Tăriceanu este membru PNL Satu Mare doar de o săptămână.
Adrian Ştef nu crede într-o altă alianţă decât cea alături de PSD
La nivel central se vehiculează că în data de 28 mai, liderii partidelor de drepta se vor întâlni pentru a coagula o nouă coaliţie care să ajute la ridicarea opoziţiei. Adrian Ştef este de părere că o altă coaliţie în momentul de faţă la Satu Mare nu este posibilă din niciun punct de vedere. “Aici la Satu Mare situaţia este una mai specială. Noi vorbim în momentul de faţă de consilieri locali, consilieri judeţeni, primari, viceprimari şi aşa mai departe, care şi-au început mandatul sub egida USL.
Pentru ca unul din ei să fie înlocuit e nevoie de aprobarea reprezentanţilor de vârf din toate cele trei partide ce au format această coaliţie şi anume PNL-PC-PSD. Acest lucru din păcate nu poate fi schimbat, este o realitate tehnică. În altă ordine de idei, la nivel local am demonstrat şi în trecut şi acum după aceste alegeri că PNL şi PSD reprezintă împreună o forţă, cea mai bună şi benefică forţă din punctul meu de vedere.
Nicio altă alianţă nu a funcţionat, nici DA, nici PSD-PD. Nu înţeleg de ce am renunţa la aceasta, care chiar funcţionează, pentru alta în care siguranţa nu reprezintă un cuvânt de ordine, în momentul de faţă“, a punctat Adrian Ştef.
5 comentarii
Cine da un sut lui STEF in partile dorsale sa nu mai auzim de el in veci
Domnue Roman ai fost sef de campanie PNL SM, ce mai vrei.
” Mă bucur că nu am dezamăgit sătmărenii şi că am reuşit să blocăm UDMR-ul să câştige…. ” spus de Adrian Stef , nu stiu la cine se refera deoarece in nici intr-un caz nu PNL-ul lui a “blocat” UDMR !, sau vrea sa-si insuseasca succesul altuia ?. Ovidiu Silaghi dupa 25 de ani nu degeaba a plecat din PNL, la fel ca si Mircea Diaconu care a parasit PNL candidand ca independent !. Din pacate, Adrian Stef nu vrea sub nicio forma sa-si recunoasca munca lui total defectuoasa, de rebut, in cadrul Organizatiei Judetene al PNL, pt. care in mod normal omeneste daca ar recunoaste, ar trebui sa-si dea demisia din fruntea partidului. !!!. Sunt curios sa vad pana cand satmarenii sunt dispusi sa-l sustina financiar pe acest incompetent si rebut politic de Adrian Stef ! care mai degraba se aliaza cu neocomunistii mincinosi si necinstiti decat sa duca o politica dreapta in sprijinul cetateanului si nu al interesului personal. In urma acestui rezultat catastrofal obtinut eu as merge pe dizolvarea Organizaţiei Judeţene a PNL ! care nu a muncit sau a muncit foarte prost pt. banii investiti in aceasta Organizatie.
Atinci când trădezi un partid pentru un interes oarecare, comentariile de după nu mai contează. Adevarul este că pentru PNL SM nu sa mobilizat in afara de 2-3 oameni nimeni. Povestea cu ,,media,, este o poveste, la fel a fost si in 2008 iar PNL SM a avut un scor foarte bun. Când la nivel local nu este un ,,staf de conducere,, votul este haotic.
Analfabetul de Stef, pana nu demult i-l lingea in fund pe Crinut! Acuma pe Sisi!
Sper sa se întâlnească cu un trăznet pe drumu lui, poate așa i se va lumina si lui capu ca habar nu are de politica. Cum bate vantu, așa S-o freza lui, fotograful lui si politica lui!