Asculta acest articol
“Noul buget forțează reforma, în primul rând a companiilor de stat”.
Asta spune premierul Florin Cîțu despre bugetul recent adoptat în parlament cu o majoritate covârșitoare de voturi: 234 la 170.
Frunzărind presa ultimilor ani se poate ușor constata că lipsea aproape cu desăvârșire cuvântul REFORMĂ.
S-a vorbit despre schimbări, despre măsuri, despre lupta împotriva corupției, înlocuită în ultimul an cu lupta anti-Covid.
Comentatori, analiști, simplii cetățeni, le cereau partidelor să se reformeze. De ani de zile PSD este pus la zid și somat să se reformeze. Despre PNL se tot spune că este anchilozat, că nu ține pasul cu vremurile. USR-PLUS este un partid neomarxist. UDMR-ului i se reproșează că face jocurile Budapestei. AUR este o adunătură de amatori, de indivizi anti-sistem, dar și chintesența patriotismului brut.
Ce să mai spunem despre clasa politică? Este cel mai mare rău care poate exista pe fața pământului. Toată lumea este de acord că trebuie să vină un partid cu totul nou, cu oameni noi, cinstiți, patrioți, profesioniști desăvârșiți, cu idei noi, gata să se sacrifice pentru binele general. O utopie la fel de radicală ca ideea că întreaga clasă politică este coruptă și nepricepută. Politicienii români sunt exact la fel ca politicienii din întreaga lume.
Nici mai buni, nici mai răi. Sistemul este prost. Sistemul este nereformat și refuză să se reformeze.
Nu guvernul, fie că este vorba despre fostele guverne PSD, fie că este vorba despre guvernele PDL sau PNL, nu le-a spus celor din sistemul de Sănătate să se lase jecmăniți de marile companii farmaceutice.
Nu guvernele permit sistemului juridic să nu mai cântărească dreptatea cu ochii închiși, așa cum arată femeia legată la ochii ce ține în mână balanța.
Dimpotrivă, oameni din sistemul juridic nu numai că au închis ochii pentru a cântări exact dreptatea și nedreptatea, ci au ținut și ochii și urechile larg deschise, desigur cu sprijinul serviciilor secrete.
Cert este că românii și-au făcut o țară urâtă. Proaspătul politician, jurnalistul ajuns europarlamentar spune că are “imaginea unei țări abandonate, unde Justiția umblă cu capul spart.”
Declarații de genul acesta sunt cu miile, cu zecile de mii, în toată mass media, în spațiul on-line, pe stradă, la serviciu.
Toată lumea se plânge. Toată lumea știe că lucrurile nu merg bine în țara aceasta. Atunci întrebarea firească este: de ce nu se schimbă?
Noul premier, fără o zestre politică deosebită, că a făcut ca ministru de Finanțe o figură destul de ștearsă, vine și spune că România se poate reforma din buget. Este posibil să aibă dreptate.
Dar în România nu există doar un singur buget.
Bugetul consolidat al statului este ca un stejar uriaș, singuratic, așezat în mijlocul unei pășuni pe care cresc o sumedenie de arbuști, de buruieni. Fiecare minister, fiecare județ, fiecare primărie, fiecare instituție, are propriul buget.
Reforma, cu majusculă, nu poate fi manevrată de la un singur buton, de la bugetul statului, ci de la miile de butoane ale bugetelor aflate în pixul fiecărui ordonator de credite. Ministrul alocă bani unde dorește, președintele de consiliu județean, primarul, șeful de instituție direcționează fondurile unde dorește.
Despre asta este vorba. Mâna lungă, sau mai degrabă mâna scurtă a premierului nu ajunge foarte departe. Nici mână lungă a serviciilor de informații, adăugată la DNA nu a ajuns până în ultimul cotlon al sistemului bugetat de stat. Jungla are reguli mai stricte decât societatea românească ridicată, clădită pe ruinele comunismului de stat.
Degeaba se revoltă Rareș Bogdan, degeaba postează politicienii fraze pe cât de sforăitoare pe atât de inutile pe paginile lor de facebook. Fără efect rămân declarațiile politice din Parlament, la fel ca semnalele din mass media.
Politicieni, șefii de instituții, au arme mai performante, pot manipula opinia publică, folosind în interes propriu și de grup fondurile alocate de guvern, banii adunați din impozite și taxe.
În linii mari cam așa se prezintă societatea românească la această oră.
Știe acest lucru și premierul Cîțu. Este doar o chestiune de timp să se declare învins de sistem.
