
Elevii din România beneficiază de o săptămână de vacanță în luna februarie, cunoscută drept „vacanța de schi”. Perioada exactă diferă de la județ la județ, fiind stabilită de inspectoratele școlare în funcție de consultările cu părinții și elevii.
Calendarul vacanței de schi 2025, pe județe
10-14 februarie 2025 – Vacanță pentru elevii din județul Bistrița-Năsăud.
17-21 februarie 2025 – Elevii din județele Argeș, Bihor, Buzău, Brăila, București, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Dâmbovița, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea intră în vacanță.
24-28 februarie 2025 – Vor fi în vacanță elevii din județele Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Tulcea.
După această vacanță, elevii revin la cursuri în modulul 4, până la vacanța de primăvară, programată între 18-27 aprilie 2025.
Vacanța de schi a fost introdusă în anul școlar 2022-2023, fiind concepută pentru a oferi o pauză intermediară în timpul anului școlar.
Fii primul care comentează