Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

TREI SCENARII PENTRU CALENDARUL ELECTORAL

Când vor avea loc alegerile prezidențiale 2025

În cazul în care această decizie nu va fi luată până la termenul stabilit, alegerile prezidențiale ar putea avea loc după Paște sau chiar după Florii.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

 

Alegerile prezidențiale din 2025 ar putea fi organizate în luna martie, așa cum fusese planificat inițial. Totuși, pentru ca acest lucru să devină realitate, Coaliția de guvernare trebuie să adopte urgent calendarul electoral, cel târziu până pe 8 ianuarie. Conform legii, alegerile nu pot avea loc la mai puțin de 75 de zile după adoptarea hotărârii de către Guvern. Astfel, pentru ca primul tur să fie programat pe 23 martie, iar al doilea tur pe 6 aprilie, hotărârea ar trebui să fie adoptată până pe 8 ianuarie, ceea ce presupune organizarea unei ședințe a Coaliției PSD și PNL, urmată de o ședință a Guvernului.

 

 

În cazul în care această decizie nu va fi luată până la termenul stabilit, alegerile prezidențiale ar putea avea loc după Paște sau chiar după Florii.

 

 

O posibilă variantă ar fi ca primul tur să se desfășoare pe 11 mai, iar al doilea tur pe 25 mai. Există și speculații că alegerile ar putea fi amânate pentru vară, cu posibilitatea ca primul tur să aibă loc pe 25 mai și al doilea tur pe 8 iunie.

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns