
Având în vedere multitudinea de falsuri în ceea ce priveşte o serie de brânzeturi, care sunt realizate din alte ingrediente de cât lapte, specialiştii trag un semnal de alarmă, pentru a-i face atenţi pe consumatorii tradiţionali.
E destul de greu să diferențiezi o brânză naturală de una falsă. Iată câteva sfaturi foarte importante. Brânza falsă este făcută din ingrediente care nu au nicio legătură cu laptele. Se folosesc în principal uleiuri hidrogenate, prafuri cu aromă de lapte, amidon și o mulțime de alte substanțe chimice care ajută la închegarea acestor ingrediente. Ingredientele de bază ar trebui să apară pe etichetă, inclusiv aditivii folosiți. În magazinele din piețe de obicei brânza se vinde la kilogram și nu ai la îndemână etichetă.
Există câteva aspecte care ne pot ajuta să deosebim o brânză falsă de una adevărată: Pe măsură ce fermentează, laptele capătă o ușoară tentă gălbuie de la grăsimea lui naturală și de la culturile lactice folosite. O brânză imaculat de albă ar trebui să te pună pe gânduri. Înseamnă că este făcută din uleiuri, prafuri și coloranți. Brânza de oaie bună e musai să fie din lapte, culturi lactice și cheag natural. Așadar, brânza de oaie, prin păstrare capătă culoare gălbuie, iar cea falsă rămâne de un alb imaculat. Din păcate, piețele sunt pline în zilele noaste de tot soiul de brânzeturi false, obținute din uleiuri vegetale, amidon și diverse arome.
CITEȘTE ȘI:
Fii primul care comentează