Asculta acest articolGuvernul federal își va urma politica față de războiul din Ucraina, va colabora cu NATO până la victoria finală a forțelor democratice.
Această atitudine se speră că vor calma partenerii europeni și America. Performanțele Afd și NSW la alegerile din Turingia și Saxonia i-a alarmat pe social democrații și popularii europeni, dar a dat speranțe la partidele suveraniste.
Ziare precum Stampa din Italia a scris că Putin vede Germania de Est ca un fel de coloană a cincea care ar putea schimba politica Europei față de Rusia.
Adică un fel de Diana Șoșoacă și, probabil George Simion, despre care se spune, poate pe nedrept că ar colabora cu Rusia.
Rezultatele din cele două “județe” mai mari cu o populație de peste cinci milioane de locuitori, cu sute de mii de refugiați, este un fel de laborator politic.
Nostalgie după comunism, amestecat cu anti-americanism, reacția la modul cum este încă privită Germania de Est? Câte ceva din toate.
Dar Germania de Est nu este întreaga Germanie la fel cum Moldova, Oltenia sau Transilvania nu este întreaga Românie.
După alegerile locale vedem cum harta României se colorează majoritar în roșu social democrat, în galben-albastru liberal, de verdele UDMR, și doar pe ici, pe colo câte un auriu al AUR-ului și câte o pată de USR.
Cu toate acestea riscul ca partidul lui George Simion să obțină rezultate șocante există.
Dacă politica externă tinde spre polarizare, pro-Rusia și anti-Rusia, politica internă a României este relativ liniștită. Cel puțin patru candidați prezidențiali spun că sunt siguri că vor intra în turul doi. Încrederea în forțele proprii subminează consensul dintre PNL și PSD de dinainte de criză.
În același timp a scăzut încrederea în AUR despre care se credea că nu se mai oprește din creștere. Motivul să fie o mai bună campanie electorală desfășurată de coaliția PNL-PSD sau de doar de strategia premierului Marcel Ciolacu?
Despre o unitate desăvârșită între PNL și PSD, despre un efort comun de a scoate țara din criză, nu poate fi vorba. În fiecare moment al crizelor, fie că era vorba despre scumpiri, despre criza energetică, fie că era vorba despre pensii și salarii, cu prețul reducerilor cheltuielilor bugetare, despre politicienii de top se putea spune oricând “Țara arde și baba se piaptănă.”
După fiecare rând de alegeri în mod normal ar trebui să rezulte o altă țară, cu un președinte mai bun, cu un guvern mai bun.
De 34 de ani se perindă la guvernare aceleași două principale partide, unul de stânga, altul de dreapta. Cel de dreapta a cunoscut numeroase metamorfoze însă miezul a rămas de fiecare dată. Cine nu sare din vapor într-o barcă rămâne în politica mare.
Se poate pune întrebarea care a dezamăgit mai mult, stânga sau dreapta? Răspunsul este relativ simplu: partidul care a stat mai mult la guvernare a dezamăgit mai mult.
Prin urmare partidele nou apărute ar trebui să-și fixeze țintele pe acel partid. Cine a guvernat mai mult, stânga sau dreapta?
Cine a fost și este inamicul public numărul unu împotriva restructurărilor profunde? Din analizele partidelor noi trebuie să reiasă foarte clar acest lucru.
România suferă de o dublă paralizie, politică și economică. Dacă două sau trei partide se înțeleg din punct de vedere politic nu se înțeleg pe un program economic. PNL și PSD s-au pupat din punct de vedre politic și s-au scuipat din punct de vedere economic. Alianța lor s-a făcut în numele “stabilității politice”, adică pentru ei, și nu în numele dezvoltării economice.
Relația dintre ele a fost și rămâne complicată, dar întrebarea la care ar trebui să răspundă pe parcursul campaniilor electorale este care sunt consecințele împăcărilor și certurilor succesive dintre ele.
Fii primul care comentează