
Comisia Europeană a lansat recent o competiţie care vizează desemnarea capitalei europene a inovării – a „iCapitalei”. Premiul oferit va recompensa oraşul care construieşte cel mai bun “ecosistem al inovări”, capabil să conecteze cetăţenii, organizaţiile publice, mediul academic şi întreprinderile, se arată pe pagina Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
“În prezent, 68% din populaţia UE locuieşte în zone urbane, aşadar acestea sunt zonele care vor contribui cel mai mult la stimularea inovării în Europa. Oraşele impulsionează inovarea prin simpla prestare de servicii, însă cel mai important este să se creeze mediul propice pentru ca ceilalţi să inoveze la rândul lor şi pentru a permite realizarea de conexiuni între sectorul public şi cel privat”, scrie în comunicatul CE.
Un comitet independent de experţi va alege câştigătorul în primăvara anului 2014, iar oraşul desemnat va primi 500 de mii de euro, sumă pe care o va utiliza pentru a-şi susţine acţiunile. Termenul pentru depunerea candidaturilor este 3 decembrie 2013.
Máire Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, a declarat că “oraşele sunt adevărate motoare pentru economia Europei. Şapte din zece europeni locuiesc în zone urbane, iar aceste regiuni generează două treimi din PIB-ul UE. Dorim să încurajăm oraşele să-şi intensifice eforturile în direcţia inovării şi să-şi creeze o reţea în cadrul căreia să facă schimb de idei pentru viitor”.
Oraşele vor fi evaluate în funcţie de iniţiativele lansate şi de realizările obţinute până în prezent, dar şi de ideile pe care le au pentru viitor în scopul creşterii capacităţii de inovare. Ele vor trebui să demonstreze că se bazează pe o strategie amplă, care este în acelaşi timp:
• Inovatoare – în ceea ce priveşte conceptele, procesele şi instrumentele,
• Mobilizatoare – capabilă să atragă talent, finanţare, investiţii şi implicare şi angajament din partea cetăţenilor,
• Integrată – să aibă legătură cu obiectivul fundamental al Strategiei Europa 2020, şi anume creşterea inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii în întreaga Europă,
• Interactivă – să creeze o comunitate preocupată de inovare la nivelul oraşului propriu şi în relaţiile cu alte oraşe.
Competiţia este deschisă oraşelor din toate statele membre şi din ţările care participă la programul-cadru de cercetare al UE. Premiul este rezervat oraşelor cu peste 100 de mii de locuitori şi iniţiativelor aflate în derulare cel puţin de la 1 ianuarie 2010.
Fii primul care comentează