Asculta acest articol
Scena politică, sau mai pretenţios spus eşichierul politic al momentului, este în sine o comedie, un spectacol în care joacă toată lumea, unii ca personaje principale, alţii ca figuranţi.
Dacă am încerca să facem un tabel nominal cu personajele principale ne-ar veni foarte greu.
De exemplu, preşedintele Iohannis mai este numărul unu al politicii româneşti sau din cauza parteneriatului PNL-PSD şi-a pierdut rolul de dirijor?
Nu-şi mai poate permite să critice PSD, şi nu-şi permite nici să atenţioneze PNL-ul în mod public asupra eventualelor greşeli.
A abandonat tonul băşcălios faţă de PSD şi nu poate critica nici partidele de opoziţie, deşi cu siguranţă are deja opinii ferme despre AUR şi USR.
Retorica luptei împotriva corupţiei nu mai este de actualitate, cu toate că în zona preţurilor la energie se fac multe abuzuri. A fost readus în actualitate cuvântul “speculă” care a făcut multe victime imediat după instalarea regimului comunist, după al doilea război mondial. Speculanţii de acum trei sferturi de veac s-au ales cu zeci de ani de puşcărie, în timp ce actualii speculanţi, deşi s-a legiferat fenomenul, încă nu a apărut niciun caz.
Scos din jocul politic la vedere, preşedintele se ocupă acum cu precădere de politica externă, lăsându-le câmp liber de acţiune celor doi lideri ai principalelor partide de guvernare.
Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, amândoi ajunşi din întâmplare în fruntea PSD şi PNL, pot fi socotiţi deopotrivă parteneri şi adversari. Dacă lucrurile mergeau normal în PSD, domnul Ciolacu nu ar fi fost desemnat preşedinte interimar. Dacă la congresul PNL nu s-ar fi ajuns la o campanie internă murdară, urmată de plecarea lui Ludovic Orban din partid, apoi de scoaterea lui Florin Cîţu pe linie moartă, nu ar fi ajuns Nicolae Ciucă preşedintele PNL.
Se poate spune că Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă nu au avut ocazia să se confrunte ca adversari, devenind brusc parteneri. Aceşti lideri întâmplători nu au avut ocazia să-şi demonstreze calităţile de luptători când partidele lor erau adversare. Nici unul, nici altul nu au participat în mod direct, ca lideri, la nicio campanie electorală.
Cu un scăzut grad de notorietate, amândoi vin din linia a doua sau a treia din partid. La numire păreau a fi nişte soluţii de moment, până se organizau alegeri. Dar uite că au rămas pe funcţii consolidându-şi din mers poziţiile, făcându-şi echipe din rândul unor figuri de asemenea fără notorietate.
Practic în fruntea PSD şi PNL s-a instalat o nouă gardă. Nu însă o nouă generaţie. După plecarea lui Victor Ponta, a lui Ludovic Orban, a lui Florin Cîţu, aceste partide nu au întinerit deloc. Nu se observă un aflux de tineri spre ele. Cine sunt preşedinţii organizaţiilor de tineret? Recent Gabriela Firea propune să fie subvenţionate partidele politice în funcţie de procentul femeilor. Asta înseamnă că în partide nu sunt promovate foarte multe femei. Cum nu sunt promovaţi nici tineri.
Ceea ce caracterizează conducerile principalelor partide politice, respectiv PSD şi PNL, este lentoarea, lipsa de dinamism, spiritul de iniţiativă. Până la urmă celor două partide le lipseşte voinţa politică. Parcă sunt nişte asociaţii de proprietari de la un bloc al cărui acoperiş este găurit, subsolul inundat, geamurile de pe scări sparte, dar nimănui nu-i pasă.
Nici Ciucă, nici Ciolacu nu au organ şi înţelegere pentru economia reală. Aleargă după voturi apelând la cea mai simplă metodă: promisiunea de creştere a pensiilor. Dar ar stăvili scumpirile, dar ar lua măsuri pentru scăderea inflaţiei nu ar trebui să tot promită mărirea pensiilor care este fără niciun efect dacă preţurile şi inflaţia continuă să crească.
Pe jumătate premierul Nicolae Ciucă a rezolvat problema: a atenţionat PSD să nu mai facă promisiuni populiste.
O copilărie.
