
Cei care intenționează să achiziționeze o locuință și vor să profite de actuala cotă redusă de TVA de 9% mai au puțin timp la dispoziție. Totuși, Guvernul a introdus o condiție suplimentară, care poate pune probleme celor ce încearcă să grăbească semnarea unui antecontract până la finalul lunii iulie. Potrivit noilor reglementări adoptate în ședința Executivului, beneficiarii acestei facilități trebuie să demonstreze că au plătit, până pe 31 iulie 2025, un avans de cel puțin 20% din prețul locuinței (fără TVA). Această măsură este valabilă pentru antecontractele semnate în perioada 3-31 iulie 2025 și devine condiție esențială dacă vânzarea efectivă are loc ulterior, dar până la sfârșitul lunii iulie 2025.
Nivelul ridicat al avansului poate descuraja multe persoane, mai ales că obligația nu figura în forma inițială a proiectului legislativ publicat de Ministerul Finanțelor. Astfel, autoritățile par să limiteze posibilitatea de a profita de cota de 9% doar pentru cei care sunt cu adevărat pregătiți financiar. De la 1 august 2025, noua politică fiscală va aduce modificări importante: TVA-ul standard va crește de la 19% la 21%, iar cotele reduse actuale de 5% și 9% vor fi eliminate, urmând să fie introdus un singur nivel redus, de 11%.
În ceea ce privește vânzările de locuințe, singurele situații în care se va mai aplica TVA-ul de 9% sunt acelea în care există un antecontract încheiat până la finalul lunii iulie, care respectă toate condițiile impuse – inclusiv plata avansului de 20%. Guvernul a introdus aceste prevederi fără o consultare publică anterioară, modificarea fiind adăugată în ședința în care s-a aprobat proiectul de lege, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la predictibilitatea politicii fiscale.
Rămân, de asemenea, în vigoare condițiile deja cunoscute: suprafața utilă a locuinței să nu depășească 120 metri pătrați, iar prețul total – inclusiv terenul – să fie de cel mult 600.000 de lei. De asemenea, livrarea imobilului trebuie făcută până la data de 31 iulie 2026, iar cumpărătorul nu trebuie să fi mai beneficiat, din 1 ianuarie 2023, de achiziția unei alte locuințe cu TVA redusă.
Fii primul care comentează