Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Certeze: Primăria spune că niciun localnic nu s-a întors din străinătate

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Potrivit celor scrise şi în numerele anterioare ale ziarului Informaţia Zilei, continuăm prezentarea informaţiilor puse la dispoziţie de către primarii din judeţ.

Vă reamintim faptul că am solicitat informaţii privind nivelul încasărilor la bugetele locale în anul 2019, estimările privind încasările de venituri proprii în anul 2020, firme închise ca urmare a măsurilor impuse prin ordonanţele militare, măsuri propuse pentru redresare economică, proiecte de investiţii suspendate, solicitări de credite, asigurarea dotărilor pentru ca elevii să poată participa la cursurile online ş.a.

Iată că în cele urmează vă prezentăm informaţiile puse la dispoziţie de către primarul din Certeze.

Petre Ciocan, primar al comunei Certeze de patru mandate din partea PNL, prin viceprimarul Ioan Aurel Ciorbă, ne-a transmis că în statisticile aferente anului 2019, în bugetul local au intrat 3.226.247 de lei, iar pentru anul în curs nu este făcută estimarea venituri proprii din impozite şi taxe locale, dar şi din prestaţii plătite către populaţie. Pentru salarii, ajutoare sociale şi cheltuieli de întreţinere şi funcţionare se estimează necesarul de 2.935.8770 de lei.

La nivel local nu există o evidenţă a agenţilor economici din comună, motiv pentru care la întrebarea privind încetarea activităţii sau funcţionarea parţială a acestora, răspunsul este – Nu cunoaşte.
La întrebările referitoare la măsuri pe care ar trebui să le ia Guvernul pentru a susţine redresarea economică, aleşii locali din Certeze propun: Program de ajutor financiar cu dobândă subvenţionată de Guvern; Să se facă infuzie de capital pentru a asigura noi locuri de muncă; Facilităţi fiscale pentru agenţii economici.

Consiliul Judeţean Satu Mare ar trebui să facă identificarea corectă a necesităţilor locale ale IMM-urilor, iar apoi să transmită propuneri concrete guvernului.

La nivel local nu există posibilităţi financiare de a susţine agenţii economici în drumul spre redresarea economică, nici de a li se oferi facilităţi, dar se vor face presiuni asupra guvernului ca să găsească modalităţile şi resursele financiare pentru a susţine redresarea economică locală.

Estimările de până acum arată că o bună parte din elevii comunei au în familie tehnica necesară pentru a putea participa la cursurile şcolare online, iar pentru ceilalţi, Primăria caută resursele financiare pentru a putea completa necesarul de tablete până în toamnă.

La nivelul comunei Certeze, spre deosebire de alte unităţi administrativ teritoriale ale judeţului, nu s-au întors acasă persoane care lucrează în străinătate. Motivul este simplu. În comună nu sunt locuri de muncă disponibile.

Primarul Petre Ciocan este de părere că pe viitor o să se trăiască mai bine, dar nu este convins că un alt guvern ar găsi soluţiile optime de a redresa situaţia actuală, fapt pentru care răspunsul este – Nu.

În prezent, la nivelul comunei Certeze, se poate vorbi despre eventuala scutire a unora de la plata impozitelor şi a taxelor locale a agenţilor economici. Bugetul este insuficient. Dar lipseşte şi un asemenea cadru legislativ.

Cele două luni de Stare de Urgenţă şi consecinţele acesteia, urmate de Starea de Alertă n-au silit autoritatea publică locală să întrerupă lucrările la investiţii.

Pentru viitorul ciclu financiar al UE 2021-2027, se pregăteşte accesarea de fonduri europene pentru infrastructura de apă şi canalizare.

Consiliul Local Certeze nu are datorii. Gradul de îndatorare este zero.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns