
Chiftele la cuptor de post din legume
Pregateste chiftele la cuptor de post din legume pentru a oferi o masa delicioasa si mai ales sanatoasa pentru familia ta.
In perioadele de post sau in cele in care vrei sa renunti la carne, reteta de chiftelute la cuptor din legume reprezinta alternativa cea mai sanatoasa a unui preparat clasic si foarte indragit.
De ce ne plac chiftelele?
Pentru ca sunt crocante la exterior, dar moi si pufoase in interior, se pot manca atat ca aperitiv, cat si ca fel principal, se potrivesc la fel de bine pe mesele de sarbatoare sau la dejunul de zi cu zi. Prajeala insa nu este sanatoasa si aduce multe grasimi si, implicit, calorii, astfel incat o vom inlocui cu coacerea chiftelelor de post in cuptor.
Îngrediente reteta Chiftelute la cuptor de post din legume
3 dovlecei/2 vinete mai mici
2 cartofi
2 morcovi
1/2 cana orez brun
1 ceapa mare
2-3 linguri pesmet
1 legatura patrunjel
1 lingurita lecitina din soia
ulei de masline
3-4 catei de usturoi
sare de mare, dupa gust
Mod de preparare
Morcovii se dau pe razatoarea mica si se pun intr-o tigaie impreuna cu cateva linguri de ulei, un sfert de cana de apa si putina sare.
Dupa 2 minute se adauga ceapa taiata marunt si se lasa inca 5 minute, amestecand din cand in cand, pana legumele se inmoaie si vezi ca apa a scazut de tot.
Cartofii se fierb si apoi se taie marunt la randul lor sau se zdrobesc cu furculita.
Orezul se fierbe timp de 2 minute, se scurge de apa si se lasa deoparte la racit.
Vinetele sau dovleceii se dau si ei prin razatoare si se pun la scurs intr-o sita pentru eventualitatea in care ar lasa apa.
Legumele calite anterior se amesteca intr-un castron cu cartofii si cu vinetele sau dovleceii si se adauga, pe rand, orezul, pesmetul, usturoiul pasat, lecitina din soia și patrunjelul maruntit.
Gusti de sare si mai adaugi daca ti se pare ca este nevoie.
Pregatesti o tava asternuta cu hartie de copt si aprinzi cuptorul ca sa se incinga.
Pana cand se infierbanta cuptorul ca sa fie gata de copt, modelezi chiftelutele cu mainile unse cu putin ulei si apoi le asezi in tava. Ele vor fi rotunde sau mai plate, dupa cum iti place, dar de marime potrivita sau mica, nu mari.
Coci chiftelele la cuptor aproximativ 30 de minute la foc potrivit.
Se mananca in mod obisnuit calde, dar sunt foarte bune si reci.
Observatii reteta chiftele la cuptor de post din legume
Nu pune la cuptor in tava chiftelutele asezate prea aproape una de alta, intrucat ar putea sa lase lichid, sa se mai intinda si sa se lipeasca intre ele. Din acelasi motiv de intindere este de preferat sa le faci plate, nu rotunde.
Chiftelutele de post la cuptor nu sunt grase ca acelea prajite in ulei si contin mult mai putine calorii. Dat fiind ca nu au carnea printre ingrediente, pot fi consumate si de persoanele care incearca sa elimine kilogramele in plus, dar cu moderatie.
Legumele folosite vor fi proaspete, nu incerca sa faci aceste chiftelute din legume congelate, intrucat acelea vor lasa foarte mult apa si chiftelutele isi vor pierde la cuptor forma.
Aceasta reteta este indicata mai ales primavara, cand apar legumele proaspete, iar corpul tau, care in absenta soarelui, a sintetizat mai greu unele vitamine, acum are cea mai mare nevoie de ele.
Datorita faptului ca nu vor lasa grasime si merg de minune impreuna cu salatele verzi, aceasta reteta de chiftele din legume de post la cuptor va fi minunata pentru pachetelul de serviciu sau de pus copilului la scoala.
Fii primul care comentează