
La fel ca anul trecut, cinci generaţii de absolvenţi ai Liceului Teoretic Negreşti-Oaş din anii 2006, 1996, 1986, 1976 şi 1966 s-au întâlnit vineri, 27 mai 2015, în incinta instituţiei unde şi-au petrecut câţiva dintre cei mai frumoşi ani.
Pe feţele participanţilor se citea bucuria reîntâlnirii în liceul de la care, cu ani în urmă, au decolat în cele patru zări.
Desfăşurarea festivităţilor
Festivitatea propriu-zisă s-a desfăşurat în curtea liceului, unde foştii liceeni au trecut printr-n tunel de garoafe, organizat de actualii elevi, care au intonat concomitent cântecul Gaudeamus igitur. Apoi, seniorii s-au aşezat pe două rânduri de scaune în semicerc, doamnele ţinând în mâini nelipsitele buchete de flori, în timp ce absolvenţii din generaţiile mai tinere s-au aliniat pe grupe de vârstă.
După intonarea Imnului naţional, în prezenţa elevilor, aşezaţi pe tribunele din spatele clădirii, cu toţii au asistat la alocuţiunile rostite de primăriţa Aurelia Fedorca şi directorul Viorel Bud. Apoi, o elevă a strigat numele dirigintelui şi al fiecărui fost absolvent, invitându-l să i se înmâneze, din partea primarului şi a directorului, câte o diplomă de onoare.
În cuvântul său, directorul Viorel Bud, a spus că la întâlnire sunt prezente persoane care au absolvit în urmă cu 50, 40, 30, 20 şi respectiv 10 ani această instituţie de învăţământ. Foştii, absolvenţii au sosit de pe mai multe continentele, inclusiv din Statele Unite şi Australia, dar şi din ţări precum Franţa, Spania, Germania, Anglia, Noua Zeelandă. Ei şi-au făcut cu toţii un rost în ţările care i-au găzduit şi fac cinste ţării noastre, precum şi oraşului în care au studiat până la absolvirea liceului.
A urmat un ceremonial religios oficiat de cei trei preoţi prezenţi la festivităţi.
Potrivit tradiţiei, foştii absolvenţi au intrat în clase, unde dirigintele clasei respective a strigat catalogul, după care a urmat depănarea de amintiri din viaţa fiecăruia.
În final, cu toţii au luat masa la un restaurant din oraş.
Fii primul care comentează