Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cine ar trebui să cureţe parcările rezervate din cartiere?

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Zilele trecute am fost contactaţi de o cititoare a Informaţiei Zilei, revoltată de modul în care se curăţă, sau mai mult nu se curăţă parcările din municipiul Satu Mare.
“Locuiesc pe strada Dariu Pop din Micro 15 ;i în faţa blocului avem parcări rezervate, amenajate cu dale printre care creşte iarba, după cum se vede în fotografie. Foarte rar vine cineva să o tundă. Şi chiar dacă vine, curăţă doar pe marginea drumului, nu şi printre dale. L-am rugat odată pe unul dintre cei care au tuns iarba în zonă să vină şi la parcare, dar a spus că nu e treaba lui. Că noi, cei care am închiriat, trebuie să ne curăţăm locul de parcare. Cum se poate aşa ceva? Pentru ce plătim parcarea rezervată? Să avem dreptul să ne facem curăţenie?
O altă întâmplare nefericită a avut loc în urmă cu câteva zile. Am fost anunţaţi să ne tragem ma;inile pentru că vor veni să marcheze locurile. Au apărut abia după câteva zile, timp în care am parcat pe unde am apucat. Pe locul meu de parcare, au tuns iarba doar în locul peste care au trecut cu vopseaua, în rest, au spus din nou că nu e treaba lor. Atunci chiar trăim în Ţara lui Papură Vodă?”, ne-a povestit revoltată cititoarea noastră.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

3 comentarii

Lasă un răspuns