
Lucru pe care sociologii îl știau dinainte de a face orice sondaj. Dar una din componentele care fac farmecul politicii sunt sondajele. Un fel de 6 din 49, o vârtelniță în care se pun și se învârt numele liderilor principalelor partide, în funcție de împrejurări adăugându-se câte un aventurier independent.
Dacă alegerile ar fi luate în serios măcar la nivel în care sunt luate în SUA, la intrarea în campania electorală oficială ar exista doi favoriți și câțiva candidați de la principalele partide. Așa s-a întâmplat la toate alegerile prezidențiale de până acum. Abia anul acesta sondajele au luat-o cu totul razna. În sensul că Nicolae Ciucă a fost tras aproape pe linie moartă.
Intră sau nu candidatul PNL în turul doi a fost întrebarea- capcană rulată pe toate posturile de televiziune. PNL a plătit foarte scump eroarea strategiei de comunicare. În timp ce Marcel Ciolacu, precum și noii grei ai PSD, au acoperit aproape în întregime câmpul de bătălie electorală, PNL a fost reprezentat în spațiul public de băieți, simpatici de altfel, din grupa mijlocie. Poți număra pe degetele de la o singură mână reprezentanții PNL de la principalele posturi de televiziuni de știri în care senzaționalul primează.
Pe întreaga perioadă a mandatului 2020-2024 greii PNL au hibernat. Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă, Gheorghe Flutur, ca să enumerăm câțiva, au stat în espectativă. Comunicarea publică a fost lăsată în seama vocalilor din tabăra lui Rareș Bogdan și Robert Sigartău, de altfel foarte buni, dar nu să ocupe întregul registru de comunicare.
Tăcutul președinte Klaus Iohannis, care s-a exprimat mai degrabă prin răbufniri decât printr-o comunicare ritmică, în loc să fie completat de o voce puternică, a fost dublat de un și mai tăcut personaj, nimeni altul decât Nicolae Ciucă.
Nu partidul în sine este în criză, ci pătura de la vârf s-a subțiat până aproape de punctul de rupere. Baza partidului este puternică. Primarii PNL au greutatea lor specifică, au propriul lor electorat, așa cum pe vremuri boierii aveau propriile lor feude, propria lor armată.
Cu aceste armate fără un comandat suprem, deși are gradul de general, se va lupta PSD-ul. Partidul liberal se poate reinventa dacă apar în prim plan greii lui, personaje aproape iconice precum Ilie Bolojan și Emil Boc. Președintele consiliului județean Bihor mai are câteva proiecte mari de terminat și intră în legendă. Emil Boc a ridicat Clujul la rangul de capitală a Ardealului.
În schimb, la București, prestația PNL a fost jalnică. Ultimele două au apărut semne că Nicolae Ciucă s-a înviorat. Ultimele sondaje au fost pentru el ca un duș rece. De ce să mă las eu călcat în picioare de fiul unui pilot militar și-o fi spus el referindu-se la Marcel Ciolacu. Și astfel generalul în rezervă a trecut la atac.
PSD face jocurile Rusiei, a declarat el. PSD vrea toată puterea. La urma urmei, și-o fi spus Nicolae Ciucă, eu sunt liderul unui partid de dreapta. Prin urmare anunț că după alegeri voi face un guvern de dreapta, adunând sub același steag toate partidele de dreapta din România.
Aici este o problemă. Dreapta politică este slab reprezentată de partide. USR a rămas un partid jucăuș, Forța Dreptei a lui Ludovic Orban nu a confirmat la alegerile din iunie, PMP rămâne pitit sub pragul electoral.
Contează însă mesajul. După ce Nicolae Ciucă a ținut de prea multe ori sabia liberalismului cu mâna stângă, s-a decis să lupte cu mâna dreaptă. Problema este că, mai abil, Marcel Ciolacu și-a inclus în programul electoral multe din ideile, din principiile, din tezele liberale.
Indiferent de programe, este deja evident că turul doi al alegerilor prezidențiale și va avea ca protagoniști pe Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. În rest sunt povești frumoase care fac farmecul campaniilor electorale.
Fii primul care comentează