În 15 februarie 2004, Mugur Ciuvică, în calitate de purtător de cuvânt al Acţiunii Populare şi candidat la funcţia de primar al Capitalei, a prezentat, într-o conferinţă de presă, un document despre care a susţinut că demonstrează faptul că Traian Băsescu „a fost turnător la Securitate” şi că „a trăit timp de 14 ani, din decembrie 1989 până acum, într-o continuă minciună”.Documentul era un „Registru cu persoanele din rândul membrilor P.C.R. pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate”. în care figura numele lui Traian Băsescu şi era trecut anul 1978.

În conferinţa de presă, Ciuvică a afirmat că actualul preşedinte a fost un „informator ordinar, unul ce îşi turna colegii şi prietenii la Securitate, primind pentru aceasta o sumă de bani, dar şi sprijinul pentru a promova profesional” şi că „informaţiile unor turnători ca Traian Băsescu, ajunse pe mâna Securităţii, au distrus vieţi, cariere şi au trimis oameni în puşcăriile comuniste”.

În cursul procedurilor în faţa primei instanţe a fost depusă o adresă din partea C.N.S.A.S., potrivit căreia nu există date despre faptul că Traian Băsescu ar fi colaborat cu Securitatea. Cu toate acestea, Ciuvică a fost achitat în primă instanţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de calomnie.

Ambele părţi au formulat recurs. Instanţa de recurs a menţinut soluţia pe latura penală şi a admis recursul părţii vătămate, obligând pe reclamant la plata sumei de 500.000.000 ROL, cu titlu de daune morale.

Ce a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO):

• a reamintit că, în privinţa unui om politic, limitele criticii admisibile sunt mai largi, dată fiind calitatea sa de persoană publică, decât în cazul unui om obişnuit. Omul politic se expune inevitabil şi conştient unui control atent al faptelor şi gesturilor sale. În cazul său, dreptul la reputaţie trebuie pus mereu în balanţă cu interesul publicului de a fi informat.
• a arătat că nu se poate substitui instanţelor româneşti în ceea ce priveşte aprecierea existenţei faptei ilicite. Ceea ce poate să constate, însă, este gravitatea pe care publicul românesc o ataşează ideii de colaborare cu fosta poliţie politică (a se vedea şi cauza Petrina c. României, hotărârea din 14 octombrie 2008, par. 47 şi 49).

• a avut în vedere faptul că reclamantul a făcut atât judecăţi de valoare, cât şi imputări factuale cu privire la conduita parţii vătămate, iar instanţele interne i-au oferit posibilitatea să facă proba verităţii. Cu toate acestea, instanţele interne nu au fost convinse de probele aduse de reclamant în susţinerea veridicităţii afirmaţiilor sale şi, în consecinţă, s-a pronunţat soluţia de obligare la plata unor daune morale.

• a constatat că această soluţie nu este lipsită de fundament, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a avertizat publicul asupra faptului că face afirmaţii subiective şi nu şi-a manifestat niciun moment dubiul cu privire la cele afirmate despre colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea.

• a apreciat că termenii folosiţi de reclamant nu erau indispensabili pentru comunicarea mesajului său, motiv pentru care s-a raliat concluziei instanţelor interne cum că aceşti termeni relevă intenţia reclamantului de a-l ofensa pe Traian Băsescu, adversarul său politic.

• a conchis că sancţiunea aplicată, obligarea la daune morale în cuantum de 500.000.000 ROL (aproximativ 13.600 EUR), nu a fost una disproporţionată, prin raportare la scopul legitim urmărit.