Marţi, 20 decembrie 2016, elevii Şcolii Gimnaziale “Constantin Brâncoveanu” din Satu Mare au organizat la Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril concertul de colinde “Ne-am născut într-o colindă”, un eveniment pus în scenă sub atenta îndrumare a profesoarelor coordonatoare Adela Oşan şi Ana Zaharia.
Pentru al doilea an consecutiv, lăcaşul de cult este gazda spectacolului de Crăciun oferit de elevii unităţii şcolare care şi-au invitat profesorii, părinţii, frăţiorii, surioarele şi bunicii să îşi deschidă inimile şi să lase bucuria să le intre în suflet.
Un public pe măsura spectacolului oferit de elevi. Copiii au prezentat o scenetă şi au colindat împreună. Au adus zâmbetul pe buzele celor prezenţi toţi participanţii la spectacol, elevii claselor a IV-a, a V-a şi a VI-a care le-au remintit tuturor episodul biblic în care regele Irod nu îl primeşte pe Mântuitorul lumii cu credinţă, bucurie şi speranţă, iar colegii lor au colindat în cor.
Concertul de colinde face parte din seria manifestărilor organizate de Şcoala Constantin Brâncoveanu în cadrul celei de-a treia ediţii a Campaniei “Dăruieşte iubire de Crăciun”, campanie ce se desfăşoară până în 23 decembrie. În această perioadă au avut loc o serie de acţiuni de voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Acoperământul Maicii Domnului, amintind aici acţiunea “Pune un zâmbet pe faţa unui copil de sărbători”, o activitate coordonată la nivel de şcoală de profesoarele Adriana Man, Alina Secan şi Crina Dan. Totodată, elevii clasei a IV-a B au fost “În căutarea tradiţiilor româneşti” alături de elevii Şcolii Gimnaziale Batarci, activitate coordonată de profesoara Aurica Flore.
12 voluntari din Belgia se află în Negrești-Oaș
Asculta acest articol Un grup de 12 voluntari belgieni a sosit marți, 1 iulie, la Negrești-Oaș.
Fii primul care comentează