Iată ce spune Victor Cernea:
”Una dintre cele mai prestigioase funcții dintr-un județ este cea de prefect. Este inadmisibil ca cineva să-și bată joc de ea! Niciodată nivelul acestei funcții nu a fost coborât la un asemenea nivel! Rușine! Din păcate, în ultimele zile, am fost nevoiți să ne dăm seama că, în cazul Instituției Prefectului din Satu Mare, această regulă nu se mai respectă. Este inadmisibil ca, întâi, să se încurce mesajele de ziua armatei române și, apoi, să se victimizeze în public de presupuse atacuri în spațiu virtual. Acestea sunt lucruri la fel de inacceptabile ca cele două ordine emise pentru eliberarea celor doi primari în nici doi ani de zile. Nici primarul Ioan Tatar din Bixad, nici Silaghi Sergiu din Santău, care numai în fața instanței judecătorești au găsit dreptate și astăzi își pot exercita în continuare mandatul, nu s-au victimizat și nu s-au plâns așa cum a făcut prefectul Radu Roca, susținut de PSD.”
Îi va răspunde prefectul Radu Roca?
Fii primul care comentează