Joi a fost in Baia Mare Ioan Rus, director general adjunct al Companiei Transgaz Medias
[slideshow id=2801]
Reprezentantii Consiliului Judetean Maramures au analizat posibilitatea introducerii gazului metan in Maramuresul istoric. A fost prezent in Baia Mare si Ioan Rus, directorul general adjunct al companiei de transport gaze naturale Transgaz Medias. Mircea Man, presedintele CJ Maramures, a afirmat ca introducerea gazului metan in Maramuresul istoric este un angajament asumat de Consiliul Judetean si ca aceasta investitie va fi prezentata si ministrului economiei Adriean Videanu, saptamana viitoare, cand acesta va efectua o vizita in judet.
Insa, realizarea conductei de transport nu se poate face fara a avea certitudinea ca lucrarea se justifica , ca respectivele comunitati vor sustine investitia, ca vor exista firme dispuse sa realizeze si sa opereze sistemul de distributie a gazelor naturale in aceasta parte a judetului. Ioan Rus a afirmat ca problema alimentarii cu gaze naturale a Maramuresului istoric a fost luata in calcul in anii 1997-1998, la initiativa Consiliului Judetean. La acea vreme s-a elaborat un studiu de fezabilitate privind construirea unei conducte de transport de la localitatea Apa spre Sghet Viseu si Borsa. “Atunci s-a estimat un consum de 50.000 mc/h si o conducta de 170-180 km lungime. ~n anul 2000, s-a realizat un alt studiu pe zona Negresti, Sighetu Marmatiei, Apa. S-au realizat doua tronsoane ale aceleiasi conducte< Apa-Negresti si Negresti Sighet, pe o lungime de 70-80 km, cu alimentarea localitatilor respective. Apoi s-a reanalizat studiul de fezabilitate in noile conditii. S-a reevaluat studiul de solutie astfel incat sa se ajunga si in zona Viseu Borsa. Intre timp au aparut si modificari legislative care implica schimbari si in acest proiect”, a spus reprezentantul Transgaz.
Investitia s-ar putea realiza cu cofinantare europeana
Problema este gasirea agentului operator dispus sa asigure fondurile necesare si care sa fie interesat sa construiasca retelele locale si sa opereze sistemul de distributie. “Trebuie vazut si interesul cetatenilor din zonele vizate in a consuma gazul metan. N-are rost sa cheltuim resurse pe prezumtii de consum de acum 10 ani, de cand a demarat investitia”, a spus Rus. S-a subliniat ideea ca acum exista si solutii alternative de finantare cum ar fi fondurile structurale sau cele de dezvoltare. Transgaz ar putea obtine pana la 50 milioane euro resurse de cofinantare, a spus Dan Cocosila, directorul Directiei Dezvoltare a CJ Maramures. Mircea Man a estimat ca daca investitia ar primi unda verde, pana anul viitor s-ar putea realiza 80% din lungimea conductei de transport. El a tinut sa sublinieze ca problema este la investitia legata de reteaua de distributie si ca in acest caz cofinantarea ar trebui sa fie asigurata de consiliile locale.
Fii primul care comentează