Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Consumatorii care doresc să rămână la același furnizor de energie electrică, pot încheia un nou contract pe piaţa concurenţială

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Consumatorii casnici în regim reglementat care cumpără energie de la Electrica Furnizare au la dispoziţie, în piaţa concurenţială, 47 de oferte cu preţuri mai mici decât dacă ar rămâne cu vechiul contract pe piaţa de serviciu universal, potrivit calculelor Agerpres pe baza comparatorului de preţuri de pe site-ul ANRE.

În prezent, Electrica este furnizorul tradiţional al clienţilor în regim reglementat din 18 judeţe ale ţării: Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Brăila, Galaţi şi Vrancea.

Locuitorii acestor judeţe care până acum au plătit preţuri reglementate ar trebui să încheie noi contracte pe piaţa concurenţială, fie cu furnizorul actual, fie cu altul, altfel vor plăti mai mult cu 15-18% de la 1 ianuarie 2021, odată cu liberalizarea totală a pieţei.

Schimbarea contractului de energie este un proces relativ simplu şi nu ar trebui să ne ia foarte mult timp, dacă ştim ce avem de făcut. În primul rând, a;a cum am mai arătat, pe site-ul ANRE există o aplicaţie unde consumatorii pot compara ofertele tuturor companiilor de pe piaţă. Fiecare consumator trebuie să completeze judeţul în care se află, consumul din ultima factură şi valoarea ei, pentru a o putea compara cu noile oferte.

Dacă doresc să rămână la acelaşi furnizor, adică Electrica Furnizare, consumatorii pot încheia un nou contract pe piaţa concurenţială cu această companie la un preţ mai mare cu 12% faţă de ultima factură.

Odată ce se hotărăşte asupra uneia sau mai multor oferte, consumatorul trebuie să trimită un mail la respectiva companie sau companii, pentru a solicita o ofertă nominală. Furnizorii au termen legal 15 zile pentru a trimite un răspuns, însă, de regulă, fac acest lucru în următoarele 2-3 zile.

Contractul trebuie citit cu mare atenţie şi, de asemenea, foarte important este să ne interesăm care sunt modalităţile companiei de comunicare cu clienţii: există site, call-center, aplicaţie mobilă, reprezentanţă sau magazin, unde se găsesc fizic acestea, precum şi modul de plată a facturii.

Este bine să căutăm şi un istoric al acelei companii, mai ales dacă nu este un nume prea cunoscut, pentru a vedea care au fost până acum relaţiile cu clienţii sau dacă au existat amenzi pentru încălcarea legii.

Peste 4,5 milioane de consumatori casnici de energie din România sunt vulnerabili

“Din cei peste 8.700.000 de clienţi casnici, conform raportărilor aferente semestrului I al anului 2020, transmise de furnizori către ANRE pentru a obţine datele necesare realizării raportărilor către INS-EUROSTAT, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1952/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului, peste 50% din total sunt clienţi cu un consum mediu de 55 kWh/lună, care pot fi încadraţi în categoria consumatorilor vulnerabili”, potrivit unui comunicat al ANRE. Este vorba, mai exact, de un număr de 4.592.430 de consumatori.

Totodată, ANRE precizează că, la finalul lunii octombrie 2020, 2.915.243 clienţi au ales să încheie contracte de furnizare la preţuri concurenţiale.

ANRE pune la dispoziţia clienților, pe pagina proprie de internet, aplicaţia informatică “Comparatorul ofertelor-tip de energie electrică”, în care se regăsesc ofertele de pe piaţa concurenţială ale furnizorilor de energie electrică, precum şi un serviciu de Call-center dedicat liberalizării pieţei de energie.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns