Consumul de energie electrică la nivel naţional a avut o scădere nesemnificativă sâmbătă seara (27 martie), de circa 4% faţă de medie, între orele 20.30 şi 21.30, când s-a sărbătorit Ora Pământului, potrivit datelor prezentate pe site-ul Transelectrica. Astfel, în intervalul menţionat, consumul ţării a fost de 7.656 MW, faţă de 8.000 de MW, cât este media pentru o seară de sâmbătă în luna martie.
În România, mai multe companii sau instituţii publice, dar şi monumente istorice, precum Biserica Neagră din Braşov, au anunţat că se alătură acestui demers şi sting lumina în intervalul respectiv. De asemenea, monumente şi clădiri emblematice din lumea întreagă au întrerupt iluminatul timp de o oră, obiectivul fiind de a trage un semnal de alarmă asupra schimbărilor climatice.
Această mobilizare anuală pentru Ora Pământului, iniţiativă demarată de World Wide Fund (WWF), are drept obiectiv mobilizarea în vederea demarării unor iniţiative în domeniul schimbărilor climatice şi al protecţiei mediului.
Anul acesta, organizatorii au dorit să scoată în evidenţă legătura dintre distrugerea naturii şi incidenţa în creştere a cazurilor de COVID-19.
”Fie că este vorba despre declinul polenizatorilor, scăderea numărului de peşti din oceane şi râuri, dispariţia pădurilor sau pierderi generale din domeniul biodiversităţii, indiciile potrivit cărora natura este în pericol se înmulţesc”, a spus Marco Lambertini, directorul general WWF, organizaţie care a demarat Earth Hour în anul 2007. ”Protejarea naturii este responsabilitatea noastră morală, iar prejudiciile ne cresc totodată vulnerabilitatea în faţa pandemiei, accelerează schimbările climatice şi ne pun în pericol siguranţa alimentară”, a mai adăugat el.
Regulă de calcul pentru tipul de casă în care ar trebui să locuiască românii
Asculta acest articol
Fii primul care comentează