Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Controale la transporturile de legume-fructe şi produse congelate

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Peste 140 de poliţişti au verificat, joi, firmele din complexele comerciale din Bucureşti şi Ilfov care fac achiziţii intracomunitare, iar la punctele de intrare în Bucureşti au fost controlate tirurile care transportă legume-fructe şi produse congelate, fiind vizate 377 de importuri. Controalele se vor extinde în toată țara.

 

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au f[cut percheziţii la 42 de firme şi la 46 de persoane, fiind vizată o grupare infracţională condusă de fraţii Yuksek, suspectată de evaziune fiscală în urma unor importuri de legume şi fructe din UE, relateaz[ Mediafax.

 

Echipe mixte de control verifică mai multe societăţi comerciale de tip angro, cu puncte de lucru în complexele comerciale din Bucureşti şi judeţul Ilfov, care fac achiziţii intracomunitare de legume-fructe şi produse alimentare congelate, a anunţat Poliţia Română într-un comunicat de presă.

 

Simultan cu controalele din complexele comerciale sunt verificate şi autotrenurile care transportă legume-fructe şi produse congelate, la punctele de intrare în Bucureşti fiind şase filtre formate din poliţişti rutieri şi de la investigarea fraudelor

Anchetatorii verifică 377 de importuri intracomunitare de legume-fructe şi produse congelate.

 

La acţiune participă peste 140 de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliţia Capitalei, Serviciul Regional de Poliţie Transporturi – Biroul de Investigare a Fraudelor şi de la Rutieră.

O altă acţiune, coordonată de procurorii DIICOT, are loc în Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind vizaţi membrii unei grupări de evaziune fiscală în urma unor importuri de legume şi fructe din UE.

Procurorii DIICOT şi ofiţerii de poliţie judiciară fac percheziţii la 42 de firme şi la 46 de persoane suspectate că au constituit sau au aderat la gruparea de evaziune fiscală condusă de fraţii Yuksek, unul dintre aceştia arestat recent pentru dare de mită.

În această cauză au fost puşi sub învinuire Sahin Yuksek (40 de ani), cu cetăţenie turco-română, Ayhan Yuksek (45 de ani), Mehmet Ali Yuksek, ambii cetăţeni turci, Victor Cibotari (29 de ani) şi Alexandru Bogdan (31 de ani), cetăţeni moldoveni, care ar fi obţinut sume mari de bani din importuri de mărfuri, în special legume-fructe, din spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul unor firme controlate de aceştia, pentru care nu au plătit TVA şi impozit pe profit.

“Cu titlu de exemplu, în decurs de 3 luni, numai prin 2 dintre aceste societăţi comerciale s-au derulat peste 200 de importuri, existând indicii că operaţiunile comerciale nu au fost evidenţiate în contabilitatea firmelor”, a precizat DIICOT într-un comunicat de presă.

Percheziţile sunt făcute de procurorii DIICOT – Structura Centrală şi ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Sahin Yuksek, asociat unic al firmei Yuksek International Fruct SRL, a fost arestat preventiv în 20 aprilie, într-un dosar instrumentat de procurorii DNA, în care este acuzat de dare de mită şi instigare la dare de mită.

Potrivit procurorilor DNA, la 19 aprilie, Sahin Yuksek a oferit 40.000 de euro, prin intermediar, unui înalt funcţionar din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în schimbul denaturării rezultatului unui control efectuat de organele fiscale la firma sa. Angajatul ANAF a refuzat banii oferiţi de Sahin Yuksek, însă acesta a revenit, în aceeaşi zi, oferindu-i personal 30.000 de euro.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

PDL Satu Mare si-a lansat candidatii pentru alegerile locale

Democrati-liberalii satmareni s-au reunit, la Casa de Cultura a Sindicatelor Satu Mare, pentru lansarea candidatilor partidului pentru alegerile locale din 10 iunie. La eveniment a fost prezent secretarul general al PDL, Ioan Oltean. Sub sloganul “Tot greul spre bine”, evenimentul a inceput in aplauze. Pe acordurile Imnului PDL “Verde Inrourat” au urcat pe scena candidatii PDL pentru primariile din judet, pentru Primaria municipiului Satu Mare precum si candidatul PDL pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Satu Mare.