
Potrivit unui studiu realizat de Google, copiii din România primesc primul smartphone la vârsta de 8 ani și petrec între 1 și 3 ore pe zi pe internet. Părinții își motivează decizia, în principal, prin necesitatea de a fi în contact constant cu aceștia, dar o treime dintre părinți recunosc că le-au cumpărat smartphone-ul pentru a-i proteja de posibila excludere socială.
Studiul, realizat în perioada august-septembrie 2024 de compania Topline pe un eșantion de 570 de părinți din România, face parte dintr-o cercetare europeană mai amplă – EU Family Safety Survey 2024. Analiza abordează aspecte precum vârsta la care părinții își lasă copiii să folosească dispozitivele conectate la internet, cât timp stau copiii online și care sunt preocupările legate de siguranța lor digitală.
Rezultatele studiului Google privind siguranța online a copiilor:
Vârsta medie la care părinții oferă copiilor smartphone-ul este 8 ani. Aproape jumătate dintre părinți dau copiilor telefoane între 5 și 8 ani, iar unii fac acest lucru între 9 și 12 ani.
Principalul motiv pentru care părinții oferă copiilor un telefon conectat la internet este pentru a fi în legătură cu ei în permanență. În același timp, o treime dintre părinți spun că le-au dat telefon pentru a preveni excluziunea socială.
Majoritatea copiilor cu vârste între 5 și 12 ani petrec între 1 și 3 ore pe zi online, iar adolescenții (13-17 ani) stau mai mult de 3 ore pe zi pe internet.
Aplicațiile educaționale sunt cele mai folosite, urmate de jocurile video. Aplicațiile de socializare sunt utilizate după vârsta de 9 ani, în special de adolescenți.
Siguranța online este o preocupare majoră pentru părinți. Mulți spun că discută despre acest subiect cu copiii lor anual, iar discuțiile încep de obicei între 5 și 8 ani.
Pe măsură ce copiii cresc, utilizarea controlului parental scade. Doar 12% dintre părinții adolescenților utilizează astfel de soluții, comparativ cu o treime dintre părinții copiilor mai mici.
Principalele temeri ale părinților variază în funcție de vârsta copiilor. Pentru copiii sub 9 ani, teama principală este legată de conținutul explicit. Pentru copiii între 9 și 12 ani, cyberbullying-ul este cea mai mare îngrijorare, iar pentru adolescenți, manipularea online (grooming-ul) este principala preocupare.
Fii primul care comentează