Asculta acest articolExistă tentaţia de a compara mineriadele de la începutul anilor ’90 cu acţiunile în forţă ale DNA din ultima vreme. Prin nu ştim ce asociere, se consideră că are de suferit imaginea externă a României din cauza dosarelor de corupţie la vârf instrumentate cu prea mult zgomot. În realitate, imaginea ţării în exterior ar trebui să se îmbunătăţească.
Se întâmplă ceva similar cu ceea ce se demara după alegerile din 1996. Toată lumea a sperat atunci că se va produce o a doua revoluţie. Într-adevăr, preşedintele Emil Constantinescu a reuşit să schimbe percepţia internaţională asupra României. Din păcate, nu s-a mers până la capăt, nici cu reformele în economie, nici cu procesele. Nu s-a aflat adevărul despre revoluţia din 1989. Fenomenul corupţiei nu numai că nu s-a stopat, dar a luat având. Primilor corupţi din perioada mandatelor lui Ion Iliescu li s-au adăugat corupţii emanaţi de partidele coaliţiei de guvernare. CDR-USD-UDMR. Ţărăniştii s-au compromis sau au compromis ideea de privatizare, democraţii lui Petre Roman au pus bazele unor afaceri, iar UDMR a prins gustul pentru guvernare.
După alegerile din 2004, odată cu victoria lui Traian Băsescu s-a crezut că are loc o schimbare de regim. La sfârşitul celor două mandate se constată că, la fel, corupţii din PSD-ul lui Năstase, s-au multiplicat cu corupţii din PDL şi PNL. Avem, după alternanţa preşedinţilor, un vast tablou al corupţiei progresive, ajunsă la cifre greu de imaginat. S-a furat mai mult pentru că ţara a produs mai mult.
Consecinţa imediată a acestor dezvăluiri va fi de ordin moral. Se vede din ce în ce mai clar că aşa-zisele societăţi strategice contribuie la buget mai puţin decât firmele mici şi mijlocii. Ele duc greul, iar asupra lor presiunile fiscale sunt din ce în ce mai mari. Contribuabilii, simpli salariaţi descoperă acum că în timp ce ei plătesc taxe şi impozite din ce în ce mai împovărătoare, figuri publice de primă mărime precum Elena Udrea, Adriean Videanu, Alina Bica şi acoliţii lor, au luat milioanele cu sacoşele.
A trebuit să se schimbe regimul pentru ca o parte din furtişaguri să iasă la lumină. Campania anti-corupţie va continua cu aceeaşi intensitate până la schimbarea efectivă a puterii. Odată ce preşedintele Iohannis va prelua toate frâiele puterii, inclusiv asupra guvernului, lucrurile vor reintra în normal. Probabil în normalitatea cu care am fost obişnuiţi, adică a muşamalizării. Să nu ne amăgim că de acum înainte totul va fi transparent, iar viitorii guvernanţi vor fi ca apa sfinţită. Dar aşa cum a fost în timpul regimului Băsescu nu va mai fi, cel puţin pe perioada cât va deţine Klaus Iohannis funcţia supremă în stat. O nouă Elena Udrea nu se va ivi prea curând. O mega-afacere ca Microsoft, o escrocherie ca retrocedările de miliarde de euro nu mai pare posibilă în viitorul apropiat. Dar politicienilor le place la nebunie zicala cu “niciodată să nu spui niciodată”. Aşa că nu se ştie.
Până acum am văzut că începând din 1990 până în 2015 corupţia a crescut în progresie geometrică faţă de lupta împotriva corupţiei. Este o ruptură reală, se taie acum răul de la rădăcină? S-ar părea că în cea mai mare parte legile au permis îmbogăţirea peste noapte a celor care le-au ştiut specula. Aşadar, adevărata armă împotriva corupţiei nu se află în mâinile Justiţiei, ci tot în cele ale politicienilor.
