
Tendința de creștere a dobânzilor, care s-a accentuat după scorul bun obținut de extrema dreaptă la alegerile parlamentare și prezidențiale, s-a temperat joi.
Însă românii care plătesc rate la creditele luate înainte de mai 2019 vor observa de luna viitoare că trebuie să scoată mai mulți bani din buzunare, fără a înțelege ce i-a adus la aceasta.
Această evoluție se va combina cu deprecierea rapidă a monedei naționale, la 6 sau chiar 7 lei/euro, ceea ce va diminua și mai mult puterea de cumpărare și nivelul de trai. BNR nu va putea să mai susțină cursul euro/leu pentru multă vreme, având în vedere că valuta vândută în piață a fost de mai multe miliarde de euro, inclusiv sumele venite de la Finanțe.
Joi, indicele ROBOR la trei luni a stagnat la 5,92%, față de 5,55%, la începutul lui septembrie. Indicele la șase luni a urcat de la 5,97 la 5,98%, comparativ cu 5,59% în urmă cu aproape trei luni, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,02%, față de 5,64% în prima parte a lunii septembrie.
Tranzacțiile din piața valutară s-au realizat în culoarul 4,976 – 4,978 lei, iar media euro a urcat marginal de la 4,9770 la 4,9771 lei.
Căderea în Franța a guvernului minoritar condus Michel Barnier, nu a dereglat evoluția euro, care se tranzacționa în culoarul 1,0507 – 1,0547 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să coboare de la 4,7393 la 4,7282 lei.
Cursul lirei sterline a atins joi, după mai bine de doi ani și jumătate, un maxim istoric de 6,0143 lei, după ce s-a apropiat de pragul de 1,21 euro. Aprecierea francului elvețian a fost marginală, media fiind stabilită la 4,3477 lei.
Metalul galben fluctua în piețele specializate între 2.641,20 și 2.656,40 dolari, valori apropiate de cele de miercuri, astfel că prețul gramului de a scăzut marginal la 402,6311 lei.
Decizia băncii centrale din Polonia de a menține dobânda sa de referință la 5,75% a apreciat media la 4,2695 zloți/euro. Cursul monedei maghiare s-a întărit la 412,70 forinți/euro.
De la victoria în alegeri a lui Donald Trump, bitcoin a crescut cu mai mult de 50%. Joi, a fost atins un nou maxim de 103.623 dolari. La rândul său, ethereum s-a apreciat la 3.945 dolari și se apropie de maximul de 4.093 dolari, atins în martie
Fii primul care comentează