Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cristian Rizea poate fi reţinut, nu și arestat

Cristian Rizea
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Cristian Rizea
Cristian Rizea

Deputatul PSD Cristian Rizea le-a cerut miercuri deputaţilor să nu încuviinţeze arestarea preventivă solicitată de DNA şi le-a spus acestora că este în plin proces de adopţie a fului său de doi ani şi jumătate, iar o arestare a sa ar conduce la întreruperea procesului.

UPDATE: Deputații l-au scăpat pe Rizea de arest

În favoarea reţinerii au votat 141 de deputaţi, în vreme ce 114 au fost împotrivă, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici. La ora transmiterii acestei ştiri deputaţii votează cererea DNA privind arestarea social-democratului.

”Printr-un vot negativ la propunerea procurorilor de arestare preventivă a mea nu mă ajutaţi pe mine, nu îl favorizaţi pe Cristian Rizea şi nici nu blocaţi justiţia, stimaţi colegi. Dimpotrivă, ancheta merge mai departe, însă ceea ce refaceţi, doamnelor şi domnilor deputaţi, este normalitatea şi legalitatea unei anchete judiciare”, a spus Rizea, în plenul Camerei Deputaţilor.

Cristian Rizea le-a cerut colegilor deputaţi să se gândească că adopţia fiului său este în mâinile lor.

”Nu voi invoca situaţia fiului meu pentru a vă impresiona, dar vă pot spune că dacă este ceva care mă face să vreau să trec peste această perioadă dificilă este faptul că am acest copil în vârstă de doi ani şi jumătate, pentru care vreau să mă lupt şi să-mi demonstrez nevinovăţia. Ceea ce nu ştiţi, stimaţi colegi, este că acum doi ani şi jumătate, la două ore după ce acest copil s-a născut, el a fost adoptat de mine şi soţia mea. Acest demers, conform legilor din România se încheie în luna noiembrie a acestui an. Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă las pe dumneavoastră să decideţi dacă începând de mâine voi putea sau nu să continui această procedură de adopţie alături de soţia mea şi dacă fiul meu va avea familie”, a mai spus Rizea.

Deputatul PSD a criticat procedurile DNA şi a spus că în anul 2014, într-un dosar în care era acuzat de aceleaşi fapte, a obţinut o decizie de clasare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns