Lipsa componentelor electronice din piaţa auto mondială ar putea reduce producţia de autoturisme din România luna viitoare, în condiţiile în care furnizorii nu pot livra cantităţile cerute de producători, relatează ZF.
„În cursul lunii februarie, Grupul Renault va adapta producţia industrială pe fondul penuriei de componente electronice provenite de la anumiţi furnizori“, au declarat reprezentanţii Direcţiei de Comunicare a Grupului Renault în România, care deţine uzina Dacia de la Mioveni.
Uzina Ford de la Craiova nu este momentan afectată de situaţie, potrivit reprezentanţilor companiei. Pe de altă parte, Ford a oprit timp de o lună de zile, până în data de 19 februarie, producţia de la uzina din Saarlouis Germania, unde produce modelul Ford Focus, din cauza problemei cipurilor, iar anterior a închis o uzină de SUV-uri din Statele Unite pe fondul lipsei de componente electronice.
Şi Volkswagen are probleme similare, iar potrivit Automotive News Europe constructorul ar putea cere daune celor de la Bosch şi Continental după ce constructorul a fost forţat să reducă producţia din cauza lipsei componentelor electronice. Pe lângă acestea, şi uzinele Daimler şi Audi sunt afectate în Germania.
O scădere a producţiei din cauza semiconductorilor ar reprezenta o nouă lovitură pentru o industrie auto şi aşa lovită puternic în Europa nu doar de pandemie, de scăderea cererii ci şi de înăsprirea normelor de poluare.
Fii primul care comentează