Miercuri s-a jucat etapa a 21-a din Liga Națională la baschet feminin. CSM Satu Mare nu a jucat pentru că adversara din această etapă, CSM Târgoviște a jucat în Euroligă, pe teren propriu cu Kosice și a învins cu 72-64, calificându-se în play-off, unde va întâlni Spartak Moscova.
În clasamentul intern, echipa sătmăreană se menține pe locul întâi, cu 35 de puncte, după 19 partide, ocupanta locului doi fiind ICIM Arad, cu același număr de puncte, dar cu 18 partide disputate. Podiumul este completat de CSM Târgoviște, care are de recuperat trei partide, pe care le-a amânat din cauza prezenței în Euroligă. Luni seara se va juca unul dintre meciurile tari ale campionatului, între Târgoviște și Arad, de la ora 19.00, în direct la Digisport Elevele lui Dan Fleșeriu efectuează două antrenamente pe zi, următorul meci fiind programat abia pe 18 februarie, de la ora 19.00, la Arad, într-un derby pe care fetele trebuie să îl câștige, în direct la Digisport.
Conform unor calcule preliminare, pur orientative, CSM Satu Mare poate încheia sezonul regulat pe locul 3, asta înseamnă că în play-off ar urma să întâlnească ocupanta locului 6, care ar putea fi Alexandria. Însă mai sunt câteva jocuri importante pentru formația sătmăreană, care vor decide locul pe care îl va ocupa CSM-ul la finalul primei faze a campionatului.
Rezultatele etapei a 21-a
Danzio Timișoara – CSBT Alexandria 74-78
CSM Oradea – Nova Vita Tg. Mureș 58-71
Rapid București – SCM Craiova 75-83
ICIM Arad – Sportul Studențesc 109-47
Clasament
1.CSM SM 19 16 3 1572-1180 35
2.ICIM 18 17 1 1460-919 35
3.Târgoviște 16 15 1 1309-853 31
4.Sepsi 17 12 5 1379-1031 29
5.Alexandria 18 11 7 1279-1076 29
6.Alba Iulia 17 11 6 1178-989 28
7.Craiova 19 7 12 1176-1260 26
8.Sportul 19 7 12 1237-1435 26
9.Timișoara 17 9 8 1148-1180 26
10.Brașov 18 8 10 1125-1186 26
11.Tg. Mureș 19 5 14 1101-1384 24
12.Rapid 17 3 14 1009-1428 20
13.Cluj 15 2 13 746-1142 17
14.Oradea 17 0 17 763-1419 17
* Olimpia București s-a retras din campionat
Fii primul care comentează