
Astăzi, cu ocazia unei zile speciale pentru Jandarmeria Română, jandarmii din Satu Mare au demonstrat încă o dată solidaritatea lor față de comunitate. În cadrul programului „O Masă Caldă”, aceștia au contribuit activ la sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.
Jandarmii sătmăreni nu doar că au donat alimente, dar au participat și la gătirea a 85 de porții de mazăre cu carne de porc pentru persoanele fără adăpost, pregătind un prânz cald și hrănitor pentru cei care au cea mai mare nevoie. În plus, jandarmerițele au pregătit un desert special, croissante cu ciocolată și vișine, pentru a adăuga un strop de bucurie celor care beneficiază de acest program.
Acțiunile desfășurate de Jandarmeria Satu Mare reflectă angajamentul acesteia nu doar față de asigurarea ordinii și siguranței publice, dar și față de ajutorul acordat celor aflați în situații vulnerabile. În fiecare zi, jandarmii sunt alături de comunitate, demonstrând prin gesturi simple dar semnificative importanța solidarității și omenirii.
Fii primul care comentează