Asculta acest articolPentru că duminică 23 februarie sunt alegeri în Germania, publicăm spre aducere aminte, ca un semnal, modul în care a ajuns la putere Adolf Hitler. De asemenea, în noaptea de 27-28 februarie, se împlinesc 92 de ani de la incendierea clădirii parlamentului din Berlin.
La 30 ianuarie 1933, președintele Reich-ului german, Paul von Hindenburg, l-a numit pe liderul Partidului Național-Socialist German al Muncitorilor (NSDAP), Adolf Hitler, în funcția de cancelar. Această numire a reprezentat un moment esențial în istoria Germaniei, marcând începutul tranziției de la democrația fragilă a Republicii de la Weimar către dictatura nazistă.
La scurt timp după preluarea puterii, Hitler a dizolvat Reichstag-ul și a convocat alegeri anticipate pentru 5 martie 1933. Acestea aveau să fie ultimele alegeri considerate relativ libere înainte ca regimul nazist să instituie un control totalitar asupra statului german.
Incendiul Reichstag-ului: 27-28 februarie 1933
În noaptea de 27 spre 28 februarie 1933, clădirea Reichstag-ului din Berlin a fost cuprinsă de flăcări. Acest incident a devenit rapid un simbol al prăbușirii democrației parlamentare germane și un punct de cotitură în ascensiunea nazismului. La locul faptei a fost arestat Marinus van der Lubbe, un tânăr olandez de 24 de ani, cunoscut pentru vederile sale comuniste.
Autoritățile naziste, în special Hitler și ministrul său de interne Hermann Göring, au susținut că incendiul a fost rezultatul unei conspirații comuniste menite să declanșeze o revoltă. Această acuzație a oferit regimului nazist pretextul perfect pentru a înăbuși opoziția politică.
La 28 februarie 1933, a fost emis Decretul „pentru protecția poporului și a statului”, cunoscut sub numele de Decretul de incendiu al Reichstag-ului. Acesta a suspendat drepturile fundamentale garantate de Constituția de la Weimar, inclusiv: libertatea personală; dreptul la libertatea presei și exprimării opiniei; dreptul de asociere și întrunire.
Pe baza acestui decret, sute de membri ai Partidului Comunist German (KPD) și ai Partidului Social-Democrat (SPD) au fost arestați. Cei care nu au fost închiși au fost forțați să plece în exil sau să trăiască în clandestinitate. Acesta a fost începutul unei stări de urgență permanente, marcând efectiv sfârșitul democrației germane.
Alegerile din 5 martie 1933 și consecințele lor
În ciuda campaniei de teroare împotriva oponenților politici, NSDAP nu a obținut majoritatea absolută în alegerile din 5 martie 1933. Pentru a-și consolida puterea, naziștii au format o coaliție cu „Frontul de luptă Negru-Alb-Roșu”.
Cu toate acestea, adevărata consolidare a regimului nazist a venit pe 23 martie 1933, când Reichstag-ul a adoptat Actul de abilitare. Această lege a acordat guvernului lui Hitler puteri legislative nelimitate, suspendând separarea puterilor și anulând, în practică, Constituția democratică a Germaniei. Astfel, Reichstag-ul și-a pierdut orice relevanță, iar Germania a devenit un stat totalitar.
Procesul incendiului Reichstag-ului și execuția lui van der Lubbe
Între 21 septembrie și 23 decembrie 1933 a avut loc procesul incendiului Reichstag-ului. Acuzații principali au fost:
Marinus van der Lubbe, acuzat de înaltă trădare și incendiere; Ernst Torgler, liderul fracțiunii KPD în Reichstag; Georgi Dimitroff, Blagoj Popoff și Konstantin Wassiliew, trei comuniști bulgari. În ciuda eforturilor regimului nazist de a dovedi o conspirație comunistă, doar van der Lubbe a fost condamnat la moarte, ceilalți inculpați fiind achitați din lipsă de probe. Van der Lubbe a fost executat la 10 ianuarie 1934.
Pentru a asigura condamnarea sa, regimul nazist a adoptat retroactiv așa-numita „Lex van der Lubbe”, care introducea pedeapsa cu moartea pentru infracțiuni precum incendierea. Aceasta a fost o dovadă clară a manipulării legale de către naziști pentru a-și atinge scopurile politice.
Controverse și reabilitarea postumă a lui van der Lubbe
Responsabilitatea pentru incendiul Reichstag-ului a fost intens disputată de-a lungul decadelor. Există trei teorii principale. Teoria autorului singuratic: Van der Lubbe ar fi acționat singur, motivat de idei revoluționare.
Teoria conspirației naziste: Naziștii ar fi organizat incendierea pentru a avea un pretext pentru eliminarea opoziției. Teoria conspirației comuniste: Susținută de regimul nazist, dar fără suficiente dovezi.
În timpul procesului contrafactual de la Londra organizat în 1933 de „Comisia internațională de anchetă”, naziștii au fost considerați vinovați, iar comuniștii exonerați. După al Doilea Război Mondial, familia lui van der Lubbe a încercat să obțină reabilitarea sa. În 2007, Procuratura Generală Federală din Karlsruhe a anulat verdictul împotriva lui, în temeiul Legii pentru anularea verdictelor național-socialiste nedrepte din 1998. Această anulare nu a constituit o achitare, ci o recunoaștere a caracterului ilegal al procesului și al verdictului impus de regimul nazist.
Incendiul Reichstag-ului a fost mai mult decât un simplu act de incendiere – a marcat începutul unui regim de teroare care a distrus democrația germană și a deschis calea dictaturii lui Adolf Hitler. Decretul de incendiu al Reichstag-ului și Actul de abilitare au transformat Germania într-un stat totalitar, unde opoziția politică a fost eliminată, iar puterea s-a concentrat în mâinile unui singur om. Controversele legate de adevărații responsabili ai incendiului persistă și astăzi, reflectând complexitatea și gravitatea acelor evenimente istorice.
Fii primul care comentează