Asculta acest articolDupă vacantarea Scaunului Apostolic, toți cardinalii sub 80 de ani sunt chemați la Vatican. Se izolează în Capela Sixtină, sub frescele lui Michelangelo, departe de presiunea lumii exterioare. Aici are loc conclavul, adică „cu cheia” – pentru că sunt literalmente încuiați până iau o decizie. Se votează în secret, de mai multe ori pe zi, până când unul dintre candidați primește două treimi din voturi.
Semnalul este fumul: negru pentru voturi nereușite, alb pentru „habemus papam” – „avem papă”.
Cine poate deveni Papă?
Surprinzător pentru mulți, în teorie, orice bărbat botezat catolic poate fi ales Papă. În practică, însă, doar cardinalii sunt considerați. Dacă cel ales nu este episcop, trebuie hirotonit imediat, pentru că papalitatea este înrădăcinată în episcopat. După alegere, noul pontif își alege un nume. Din secolul al XI-lea, aceasta a devenit o tradiție simbolică: un gest de reînnoire spirituală și de omagiu față de predecesori sau sfinți.
Papa conduce Biserica Catolică din Vatican – cel mai mic stat din lume, dar cu una dintre cele mai mari influențe globale. Oficial, reședința sa este Palatul Apostolic, dar Papa Francisc a ales să locuiască într-o pensiune modestă – Casa Santa Marta. Între audiențe, rugăciuni, redactarea enciclicelor și decizii majore, Papa combină rolul spiritual cu cel de șef de stat.
Papa este suveran absolut al Vaticanului, concentrând în mâinile sale toate puterile: legislativă, executivă și judecătorească.
Între sfințenie și putere lumească
Potrivit tradiției, primul Papă a fost apostolul Petru, martirizat la Roma. Titlul de „papa” apare documentat abia în secolul al IV-lea, iar Grigore I cel Mare îl oficializează ca titlu papal în secolul al VI-lea. De-a lungul Evului Mediu, papii au fost uneori mai puternici decât împărații.
Unii au condus armate, alții au intrat în conflicte politice sau au fost înlăturați cu forța. Secolele XIV–XV au fost marcate de o criză profundă: Schisma Apuseană, cu trei papi concurenți la Roma, Avignon și Pisa. Criza a fost rezolvată abia în 1417, prin alegerea lui Martin al V-lea.
Renașterea i-a transformat pe papi în patroni ai artelor, dar Reforma protestantă a zdruncinat autoritatea lor. În fața noilor idei laice și democratice, papalitatea a pierdut influență. Răspunsul a venit în 1870, prin dogma infailibilității papale: Papa, vorbind ex cathedra, nu poate greși în chestiuni de credință sau morală.
O nouă eră a început în 1929, când, prin Tratatele de la Lateran, a fost recunoscut oficial statul Vatican. De atunci, papii au acționat tot mai mult ca lideri morali și diplomați ai păcii, mai ales în vremuri tulburi.
Până astăzi, peste 260 de papi s-au succedat pe Scaunul Romei. Doar doi au demisionat voluntar: Celestin al V-lea în 1294 și Benedict al XVI-lea în 2013. Majoritatea au fost înmormântați în Bazilica Sf. Petru, înconjurați de fresce, coloane și rugăciuni milenare.
Papa Francisc a fost al 266-lea urmaș al lui Petru. Prin gesturile sale simple, dar pline de semnificație, el a reînnoit imaginea unei instituții vechi de două milenii.
Fii primul care comentează