Asculta acest articol…. Aura Stănculescu, în cadrul dezbaterii “Cum vorbim despre consumul de droguri?”. Ideea a fost susținută de toți speakerii din cadrul evenimentului organizat joi, pe 16 mai, de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Fundația Tineri pentru Tineri, ca parte din apelul de finanțare #InStareSaAjut, dedicat inițiativelor dezvoltate de ONG-urile din România care vizează prevenția consecințelor negative asociate consumului de droguri în rândul adolescenților. Apelul face parte din programul În Stare de Bine susținut de Kaufland România. Cătălin Moise, fost consumator și actual Youtuber, spune că “acest “nu” din discursuri provoacă doar iritare”, iar Mugur Ciumăgeanu, lector universitar la Facultatea de Psihologie și Sociologie a UVT crede că “aceste campanii nu ar trebui adresate generic tinerilor, pentru că riscă să creeze curiozitate”.
La dezbatere au participat și Alexandra Miroslav, coordonator programe educaționale Fundația Tineri pentru Tineri, Ramona Costescu, președintă Asociația ALIAT, psiholog și psihoterapeut și Marian Ursan, lector universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Opiniile lor le puteți citi în articol.
Într-o sală plină-ochi de tineri și părinți veniți să afle „Cum vorbim despre consumul de droguri?”, directoarea Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, Aura Stănculescu a povestit că la început de an școlar, reprezentanții unei instituții au venit în fața elevilor cu prezentări în care erau doar mesaje de tipul: “Nu consumați”. “Nu așa ar trebui să fie discuția, cu PPT-uri în care le spui că nu au voie să… E bine și să le spui că nu, ei prind ideea că e o zonă de risc. Trebuie să îl înveți să aleagă, să se informeze, să caute sursa credibilă, unde să întrebe. Când e mic și nu poate să ia decizii e bine să stai lângă el și să îl ajuți, să îi faci desenul cu alternative și consecințe. Și îl ajuți, nu îi zici nu pe acolo, nu pe acolo, doar asta e calea pe care ți-o dau eu”, a explicat Aura Stănculescu.
“Eu sunt profesor în clasă și indiferent de ora pe care o am, trebuie să cunosc profilul lui psihologic [n. red. al elevului]. Ca profesor, trebuie să cunosc că la vârsta aceasta, că e de 5 ani sau 12 ani, trebuie să știu prin ce etape de dezvoltare trece el: are gândire critică, n-are gândire critică, ce înseamnă, cum e în relațiile sociale copilul acesta, cum e în relația cu familia? Dacă e adolescent, trebuie să știu dacă este curios prin definiție, îi place riscul, că grupul de prieteni e cel care conduce și mai trebuie să știu ceva: că eu, adult, trebuie să fiu cortexul lui prefrontal, până mai încolo când trece de școală pentru că deciziile pe care el le va lua acum nu sunt tocmai cele mai fericite și trebuie să stau lângă el în umbră, să îl ajut fără să fiu intruziv, fără să dau impresia că el e neștiutor și habar n-are. Nu trebuie să fac impresia aceasta atunci când vreau să construiesc.
Nu trebuie să intru în competiție. Sunt greșeli pe care le fac și părinții, și cadrele didactice: încearcă să pară deștepți. Eu vă spun, ca mamă de adolescent, nu sunt deșteaptă. Eu am o experiență de clasă, citesc, mă informez, sunt foarte atentă la tot ce spune copilul meu, sunt foarte atentă la tot ce aflu despre grupul de prieteni, încurajez sinceritatea pentru că și eu la rândul meu ofer aceeași sinceritate. Aici e al doilea lucru de care noi trebuie să dăm dovadă, și părinți, și copii, și profesori: conectarea autentică cu ei. Dacă vreau să fac ceva care să te ajute, care să se potrivească, mă conectez în mod autentic și constant. Nu doar 5 minute, în care vorbim sincer și apoi ne uităm pe graficul de activități al clasei sau familiei și ne mai vedem peste 2 luni.
Sprijinul nostru, ca adulți care oferim protecție în creșterea și dezvoltarea lor, trebuie să fie unul constant și autentic și trebuie să se bazeze pe cunoaștere. Pentru că această cunoaștere îmi dă putere, mă ajută să iau o decizie potrivită pentru ceea ce îmi doresc.
Mai este un lucru pe care vreau să vi-l spun: sunt părinți care într-adevăr se sperie că ai lor copii o să o ia pe drumuri greșite, că o să fie rău. Dacă stai cu fricile tale de adult, că ai avut și tu o copilărie și i le proiectezi copilului, copilul clar nu va discuta cu tine pentru că nu ești un real ajutor, tu însuți ca adult ai nevoie de ajutor de specialitate.
CITEȘTE ȘI:
Numărul românilor care au încercat droguri ajunge la 1,5 milioane
Fii primul care comentează