Asculta acest articolPoporul român a ratat ocazia de a-și demonstra aplecarea spre cultură. “Cumințenia pământului” a avut neșansa de a-și arăta chipul cioplit în piatră într-un loc, într-o țară, care are cultură, dar nu știe la ce este bună.
Intenția guvernului Cioloș de a cumpăra o operă de artă situată la nivelul cel mai înalt la scară mondială nu poate fi pe deplin înțeleasă dacă nu ne uităm la ce se întâmplă în alte țări. Cel mai apropiat exemplu îl aflăm în Austria.
Este o țară care investește masiv în artă pentru că numai în felul acesta turismul devine o industrie. Românii ar trebui să facă o comparație între modul în care este promovat un artist austriac Gustav Klimt, de talia lui Brâncuși, dar parcă mai jos cu o treaptă, și cum îl promovăm noi pe cel mai mare sculptor pe care l-a dat România.
În timp ce guvernul român a organizat o subscripție publică, Austria s-a umplut cu materiale artizanale marca Klimt. Umbrele, cănițe, cutii de chibrituri, creioane, farfurii, pixuri, cravate, năframe, pungi, gume de șters, brichete, și dumnezeu mai știe ce minuni, toate poartă marca picturii lui Klimt.
În cadrul unei manifestări de amploare “Austria 1900” toate muzeele, toate librăriile, magazinele de suveniruri, oferă spre vânzare obiect în culorile pictorului Klimt. Pe lângă părintele seccesionului alți artiști contemporani lui, Egon Schiele, Oskar Kokoschka, Albin Egger-Lienz, vin înspre turiști ca un taifun multicolor. Viena îl ridică pe Klimt, ca simbol cultural, la nivelul lui Mozart, făcând un efort uriaș.
României, țară care face atâta caz de istorie și cultură, dar în fond este a-culturală, nu i se poate cere așa ceva. Dacian Cioloș a încercat să facă și el ceva în scurtul său mandat. Credea că Brâncuși va mișca profund conștiințele. Dacian Cioloș și-a adus aminte de “Dați un leu pentru Ateneu”. Și credea în mod greșit că se poate repeta fenomenul. Ateneul a fost o excepție și a fost cu totul altceva.
Eșecul înregistrat poate că a fost o lecție usturătoare și guvernul următor va înțelege că nu se poate promova cultura, și implicit turismul, decât urmând același drum cu țările europene. Bucureștiul poate primi lecții de la toate capitalele europene, începând cu Budapesta și Viena și sfârșind cu Paris, Madrid, Londra, Roma.
Orașe mici, de asemenea, nu au altă șansă decât a imita ceea ce fac celelalte orașe din Occident. Autoritățile centrale și locale sunt însă opace și, cel puțin până acum, cu mici excepții nu înțeleg fenomenul cultural și turistic ca un tot unitar. Vorbesc despre turism ca despre o producție de ghindă care cade din copaci și vin mistreții să o mănânce.
Experiența prin care a trecut guvernul Cioloș era necesară. Trebuia demonstrat odată pentru totdeauna că fenomenul cultural nu este unul de masă, ci este unul dirijat, de sus în jos.
Dacă pentru o țară este o mare problemă alocarea unei sume de 10 milioane de euro pentru o operă a lui Constantin Brâncuși înseamnă că avem ca națiune o mare problemă. Trebuie să ne schimbăm atitudinea față de actul de cultură și să înțeleg că numai oferind cultură vom deveni vizitabili.
Norocul lui Dacian Cioloș a fost că scultupra scoasă la vânzare se numea “Cumințenia pământului”. Ce s-ar fi întâmplat dacă în locul ei s-ar fi aflat “Domnișoara X”? Brâncuși este considerat unul din marii sculptori nu prin opera de tinerețe, ci prin lucrări care au revoluționat arta secolului 20. Dar asta este o altă poveste, la care, din păcate, noi, românii, nu suntem decât spectatori neimplicați.
În Informația de duminică vom publica o cronică semnată de un scriitor maghiar, care încă din 1925 vedea în Brâncuși un mare artist al cărui exemplu spunea că trebuie să-l urmeze și artiștii maghiari.
În sfârșit, ce ar mai fi de spus? Constantin Brâncuși nu are nevoie de România, dar România are nevoie de Brâncuși.
