Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cumparaturile din Ucraina au aglomerat traficul la PTF Sighet

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Traficul in punctul vamal Sighetu Marmatiei se mentine ridicat inainte de sarbatoarea Craciunului. Astfel, in 22 decembrie, nu mai putin de 765 de autovehicule si 2.320 de persoane au tranzitat punctul. Cifra este cea mai mare pana acum, insa aglomeratia s-a pastrat pe toata durata acestei luni, diferenta fata de15 decembrie, spre exemplu, fiind de doar 22 de masini si 135 de persoane. Radu Lungu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Maramures a precizat ca nu exista dereglari in trafic din cauza aglomeratiei, timpul de asteptare fiind inca in limita normala. “Traficul, deocamdata, nu este dereglat, timpii de asteptare fiind in limita normala”, a precizat el. Cumparaturile din Ucraina inainte de sarbatori fac ca in fiecare an sa se aglomereze traficul, in unele situatii ajungand ca timpul de asteptare sa fie de ordinul orelor. Preturile mult mai mici din tara vecina ii fac pe maramuresenii din zona Sighetului sa le prefere hipermarketurilor din tara, astfel ca odata cu deschiderea podului istoric de peste Tisa si a punctului de trecere a frontierei sa se creeze o noua traditie, aceea de a face piata in tara vecina.

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*