Pianista Dana Borşan – solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio – va susţine un recital mâine, în Studioul “Mihail Jora”. În program: Sonata în Do major de Joseph Haydn, Studiile simfonice op. 13 de Robert Schumann şi Sonata nr. 3 op. 5 în fa minor de Johannes Brahms.
Tot în cadrul actualei Stagiuni a Orchestrelor şi Corurilor Radio vineri, 8 martie, maestrul Gerd Schaller se va afla la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio, propunând Uvertura operei “Forţa destinului” de Giuseppe Verdi, “Jazz concerto” pentru harpă şi orchestră de Ede Terenyi şi Simfonia a III-a op. 90 în Fa major de Johannes Brahms. Solistă Elena Ganţolea.
Cele două seri muzicale din Studioul “Mihail Jora” vor începe la obişnuita oră 19,00 şi vor fi transmise în direct de Radio România Muzical.
Fii primul care comentează